Ce băuturi alcoolice se potrivesc cel mai bine meselor copioase de Crăciun?

8 decembrie, 2021
3 bauturi alcoolice 2 jpg jpeg

Sărbătorile de iarnă nu sunt doar prilej de celebrare şi de bucurie, astfel că, uneori, reprezintă un context nesănătos pentru cei mai pofticioşi. Pentru că este o perioadă care abundă în mâncare, este important să exersezi moderaţia şi să fii cumpătat. Bucătăria românească nu este una lipsită de calorii şi de feluri greu de digerat.

Dacă la asta se adaugă şi băutura, atunci poate fi o adevărată reţetă pentru nişte sărbători umbrite de o stare generală proastă.

Cei mai buni ”companioni” ai mâncărurilor

Atunci când te gândeşti ce bauturi alcoolice să cumperi, ar trebui să iei în considerare câteva aspecte. În primul rând, trebuie să ştii în ce moment al zilei vei servi respectivele licori. Este ştiut că anumite băuturi sunt potrivite înaintea meselor, altele acompaniază mâncarea, iar altele se servesc după masă.

Consumate în cantităţi moderate, unele băuturi pot avea efecte benefice asupra corpului. Însă nu se recomandă consumul acestora pe stomacul gol. De asemenea, ar fi o idee bună ca nici masa să nu se ia pe stomacul complet gol. Alimentele greu de digerat pot cauza indigestie, în special dacă sunt consumate cu poftă şi fără să fie mestecate suficient. Aşadar, înainte de masă, răsfaţă-ţi oaspeţii cu câteva aperitive uşoare însoţite de băuturi alcoolice digestive, în cantităţi mici.

Cum să serveşti băutura?

Fiecare tip de băutură are propriile reguli de servire şi se potriveşte unui anumit moment al mesei şi anumitor alimente. Vinul spumant şi şampania se servesc foarte reci, la temperaturi de maximum 10 grade Celsius. Din cauza acidităţii, ele trebuie servite la distanţă faţă de masă. Poţi păstra şampania pentru finalul zilei, ca o încununare a unei mese deosebite.

De asemenea, poţi servi băuturi alcoolice sub forma cocktailurilor. Acestea pot înlocui clasicul desert, căci nu se recomandă a se consuma atât de multe alimente calorice într-un timp atât de scurt. Invitaţii tăi vor fi încântaţi să deguste combinaţii delicioase de băuturi. Iar pentru că le vei prepara chiar tu, poţi să controlezi exact în ce proporţii să pui alcoolul şi restul ingredientelor.

Vinul se serveşte în pahare diferite, în funcţie de specificul lui. Astfel, vinul alb se bea din pahare cu picior mai scurt si cupă rotunjită, iar cel roşu va trebui servit în pahare cu picior mai înalt. Cel roşu se serveşte la temperatura camerei. Este important de ştiut faptul că vinul nu se răceşte brusc, ci treptat. De aceea, este indicat să îl ţii într-o frapieră cu gheaţă, mai degrabă decât să îl bagi la congelator.

Cele mai multe băuturi alcoolice pot amplifica gustul mâncărurilor şi invers. Asociază vinul alb cu peşte, salate, aperitive. Vinul roşu se potriveşte de minune cu carnea roşie, dar şi cu sosurile mai grele. Însă evită să îl serveşti în asociere cu mâncărurile acide sau foarte condimentate.

Sfaturi pentru o digestie optimă

Tăriile nu trebuie în niciun caz servite imediat după masă. Întregul corp îşi concentrează energia pentru a digera, iar ficatul nu are nevoie de o sarcină în plus. Este indicat să aştepţi o vreme, pentru ca mâncarea să se digere în tihnă. De asemenea, poţi bea un pahar cu apă la fiecare pahar de alcool. Astfel, vei evita starea asociată mahmurelii de a doua zi.

Pe lângă toate aceste băuturi alcoolice, este indicat să consumi şi infuzii de plante care pot ajuta digestia.



Recente pe Ok! Magazine

Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg