Red Carpet

Ce bine arată Adrian Năstase la 70 de ani! Fostul premier se relaxează în Egipt

Ce bine arată Adrian Năstase la 70 de ani! Fostul premier se relaxează în Egipt camera-retro icon Vezi galeria 3 poze

Adrian Năstase se relaxeză cu soţia, fiul cel mare şi nepoţii în Egipt. Fostul premier a profitat de timpul frumos şi a ieşit la o sesiune de înot.

Deşi are are 70 de ani, Năstase pare mai formă ca niciodată, semn că mişcarea ocupă un rol esenţial în viaţa lui.

 

“Pentru prima dată, am înotat deasupra unui recif de corali. Se spune că cel din Marea Rosie este al doilea din lume ca frumuseţe. Mie mi s-a părut mirific. Am înţeles că sunt mii de pasionaţi care vin în fiecare an pentru a face aici scufundări. O întreagă industrie. Am călătorit o zi întreagă pe un vaporaş care ne-a dus şi la o insulă de nisip.

De-a lungul anilor, am fost de mai multe ori în Egipt. M-am întâlnit cu mulţi dintre liderii lor – Boutros Boutros Ghali, Meguid, Moubarak şi multi altii. Nu am avut vreme, din păcate, să „vizitez” locurile speciale – piramidele, delta Nilului.

Sharm El Sheikh. Hotelul pare ocupat de ruşi şi de români. Românii par mai mulţi!

Sharm El Sheikh este în apropierea Canalului de Suez. Hotelul în care locuim este într-o zonă izolată, cu mai multe resorturi. Pare construit pentru copii (inclusiv nepoţii noştri). La mal, apa mării are cam 30 de cm pe o distanţa de vreo 500 de m. de la ţărm. În schmb foarte multe piscine. Vremea foarte frumoasă – temperatura de 30-32 grade, cu o uşoară briza după-amiază.

M-am apucat, din nou, să citesc Jurnalul lui Mihail Sebastian. Prima data mă obosise. În primii ani erau doar relatari despre diversele sale aventuri amoroase, cu câteva dileme existenţiale şi relatări despre concertele pe care le asculta la radio. Sigur, începând cu anul 1938 lectura devine mai interesantă”, spune Adrian Năstase.

 

 

 

Modifică Setările