Ce cadou le-a facut Ramona Bădescu părinţilor săi, la aniversarea a 60 de ani de căsătorie

19 ianuarie, 2018
IMG 6572 jpeg

A revenit în ţară special pentru acest frumos eveniment de familie, care a fost marcat cu toată pompa.

image

Anul 2018 a început bine pentru Ramona Bădescu, cu proiecte noi care o ţin ocupată în Italia. Însă atunci când vine vorba de părinţii ei, vedeta, deşi are un program încărcat, nu stă deloc pe gânduri. Tatăl şi mama Ramonei, Cristel şi Liana Bădescu, au sărbătorit la sfârşitul săptămânii trecute 60 de ani de căsătorie, iar actriţa le-a organizat o frumoasă petrecere, în oraşul natal, la Craiova. Chiar dacă a venit pentru doar două zile în ţară, Ramona s-a ocupat îndeaproape de toate detaliile ce au ţinut de organizare şi s-a asigurat că totul va decurge perfect pentru petrecerea aniversară.

Am venit în ţară special pentru aniversarea celor 60 de ani de căsătorie a părinţilor mei. Sper să jucăm şi la nunta de diamant! Oricum, am putea să-i includem în Cartea Recordurilor, pentru că în societatea în care trăim acum este foarte greu să ajungi măcar la zece ani de căsătorie! Părinţii mei sunt un exemplu pentru mine şi mă bucur că am putut sărbători împreună aniversarea lor de 60 de ani de căsătorie! Eu m-am ocupat şi am organizat petrecerea, mama a ales meniul. A fost o seară frumoasă în compania familiei şi a prietenilor apropiaţi!”, a mărturisit vedeta, care a început ziua aniversară cu un frumos recital la pian al tatălui său, după care al fratelui, de profesie medic. Se pare că toţi membrii familiei Ramonei au fost atraşi de muzică şi de partea artistică.

Invitaţii au servit la eveniment raţă pe varză, coaste de porc pe pat de cartofi şi aperitiv de foie gras. Tortul aniversar a fost cu bezea, caramel, nuci şi ciocolată.



Recente pe Ok! Magazine

Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg