Ce chipeş este fiul adolescent al lui Reese Witherspoon şi Ryan Phillippe!

6 februarie, 2019
1 reese witherspoon deacon profimedia 0397135881 jpg jpeg

Pe fiica ei, Ava Phillippe, în vârstă de 19 ani, o ştie şi o admiră toată lumea. 

Pe fratele mai mic al acesteia, Deacon, în vârstă de 15 ani, mai puţin. În sensul că fiul mai mic al actorilor Reese Witherspoon şi Ryan Phillippe, acum despărţiţi, se afişează mult mai puţin decât sora sa. 

image

Ei bine, prezenţa lui alături de mama sa, tatăl lui vitreg, Jim Toth, şi fratele de mamă, Tennessee (6), a fost cu atât mai apreciată de paparazzi cu cât adolescentul pare a se tranforma într-un tânăr cât se poate de chipeş.

Când ai doi părinţi atât de atrăgători precum Reese şi Ryan, este imposibil să nu devii, la rândul tău, o frumuseţe.

image

Cei patru au fost fotografiaţi la o ieşire la masă printr-un Los Angeles ploios, prilej pentru Reese Reese Witherspoon şi mezinul ei să poarte amândoi cizme simpatice de cauciuc.

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti, Profimedia jpg
Lucien Laviscount și Shakira, Profimedia (3) jpg
FotoJetGillian jpg
Paris Prince și Blanket Jackson GettyImages 2117918841 jpg
Salma Hayek și Valentina Paloma Pinault la Oscaruri, Getty (3) jpg
4 arnold schwarzenegger jpg jpeg
Shakira, GettyImages 2103262299 jpg
cameron diaz mama 51  jpg
FotoJetKateșiCatherine jpg
Shannen Doherty Kate Middleton jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, Getty Images (4) jpg
Dan Negru, Florin Piersic, Leon Dănăilă jpg
Michelle Pfeiffer, Getty jpg
Kathy Hilton Paris și Nicky (2) png
FotoJetKate Piers jpg
supermodele de altădată jpg
Andra și invitații săi în concertul Tradițional, Arhivă personală jpg
Emmanuel Macron   Soazig de la Moissonniere (2) jpg