Ce fac azi urmaşii marilor actori români: copiii lui Bebe Cotimanis

Actualizat:
1 bebe cotimanis jpg jpeg

Actorul de 63 de ani se mândreşte cu fiica sa, Adela, din prima lui căsnicie, şi cu Matei, fiul din cea de-a doua căsătorie.

image
image

În vârstă de 31 de ani, Adela este stilist vestimentar, în vreme ce Matei, de 18 ani, e pasionat de fotografie. Anul trecut, marele actor îşi mărturisea dorinţa de a lucra atât cu fiica sa, cât şi cu fiul. La Adela se gândea cu drag că ar putea colabora în ceea ce priveşte costumele pentru piesele pe care ar urma să le regizeze el – pentru că regia de teatru e una dintre direcţiile viitoare care-l interesează – iar despre Matei spunea că va fi operator.

Relaţia cu cei doi copii ai săi rămâne una foarte apropiată, chiar dacă mariajele din care s-au născut nu au durat, din păcate. Anul trecut, actorul a divorţat de mama lui Matei, make-up artistul Florina Mărcuţă, implicându-se într-o nouă relaţie, cu actriţa Iulia Dumitru, care i-a fost chiar parteneră de scenă.

image
image

Foto: Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Catherine Zeta Jones și Michael Douglas, GettyImages (2) jpg
Dolores Del Rio  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt, Ines de Ramon profimedia 1137712196 jpg
Prințul Albert al II lea de Monaco și Prințesa Charlene cu Richard Gere, Profimedia (1) jpg
Arnaud Denis png
Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
cindy crawford tiktok png
Kaia Jordan Gerber, Cindy Crawford, Presley Walker Gerber, GettyImages jpg
cindy crawford kaia presley rande gerber gettyimages 500011336 jpg jpeg
Jane Fonda  foto   profimedia 0164806885 jpg
Sophia Loren, deosebit de senzuală, în anii '50, Profimedia (2) jpg
Keely Shaye Smith și Pierce Brosnan  la premiera „MobLand” din New York, Profimedia (5) jpg
Phoebe Bridgers, GettyImages (1) jpg
Emmys jpg
Cele mai frumoase femei ale secolului 20: Marilyn Monroe jpeg
Mihai Morar vs  Daniel Buzdugan   Facebook 2 jpg
FotoJet (84) jpg
Mihaela Cernea și Leia Craioveanu foto exclusiv OK! Magazine jpeg