Ce fac azi urmaşii marilor actori români: Irina, fiica lui Dem Rădulescu

Actualizat:
1 deschidere jpg jpeg

„Tata era însăşi bucuria”, spunea într-un interviu urmaşa marelui actor, care a ales acelaşi drum în carieră. Irina Rădulescu, fiica actorilor Dem Rădulescu şi Adriana Şchiopu, este azi, la rândul ei, actriţă. O poţi vedea pe scena Teatrului Mic

image

Dacă o urmăreşti în rolul Ninei din piesa lui Tudor Muşatescu, „...ESCU”, îţi dai imediat seama ce bine seamănă cu mama ei şi cât a moştenit de la Adriana Şchiopu. A crescut, practic, în teatru. A jucat prima oară la 6 ani. Pe când era încă studentă la actorie, marea Cătălina Buzoianu a ales-o să joace în spectacolul „Furtuna” şi aşa a ajuns Irina la Teatrul Mic. Născută în 1986, avea 13 ani când l-a pierdut pe tatăl ei.

image

„Mi-am perceput părinţii în primul rând ca fiind ai mei, mai apoi mi-am dat seama că ei, prin prisma profesiei, sunt şi ai publicului. Iar ei, ca părinţi, mi-au oferit o atmosferă plină de iubire şi armonie, prielnică dezvoltării unei personalităţi proprii. Ăsta a fost avantajul suprem şi el este legat în primul rând de calitatea lor umană, pe care, desigur, au ştiut s-o pună şi în slujba artei! Dar sensul acesta este de la om la artist, nu invers. (…)Tot ce este legat de tata este numai bucurie izvorâtă din iubire, nimic altceva! Tata era însăşi bucuria. Numai când se uita la mama sau la mine, răsărea soarele în ochii lui şi din ochi, şi în jurul lui şi asupra noastră! Este un sentiment atât de înălţător, încât niciun altul nu poate trăi pe lângă”, a spus Irina pentru femeia.ro.

“Tata era atât de iubit, că ieşeam la plimbare noaptea, ziua era asaltat de admiratori”, şi-a mai amintit Irina într-un interviu pentru recorder.ro. “Eu am fost, într-un fel, febleţea şi slăbiciunea lui. Mama trebuia să fie mână de fier, că altfel nu, cu noi nu se putea. Mie îmi era totul permis… Am fost o răsfăţată, dar nu o prost educată.”

image

Foto: Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg