Ce făcea Majestatea Sa Margareta în timp ce nepotul ei se căsătorea la Sinaia

1 octombrie, 2018
1 familia regala majestatea sa margareta principele radu vizita alsacia in timpul nuntii lui nicolae sinaia 5 jpg jpeg

Marea absentă de la nunta regală de la Sinaia a fost Custodele Coroanei, aflată zilele acestea în străinătate.

Familia Regală a declinat invitaţia nepotului Regelui Mihai de-a fi prezentă la căsătoria acestuia cu Alina-Maria Binder, returnând plicul nedesfăcut. Cu toate acestea, mirii au sperat până în ultimul moment că-i vor avea alături nu doar pe Majestatea Sa Margareta şi Principele Radu, ci şi pe Principesa Elena (mama lui Nicholas Medforth-Mills) şi pe Principesa Maria. În cele din urmă, doar sora lui Nicolae, Elisabeta Karina, a fost prezentă.

Astfel, în timp ce Nicolae şi Alina Binder îşi jurau iubire veşnică în biserica Sf. Ilie din Sinaia, Majestatea Sa Margareta şi Principele Radu se aflau într-o vizită în Alsacia. Chiar pe 30 septembrie, cei doi au fost oaspeţii oraşului Haguenau, unde au asistat la o slujbă religioasă închinată soldaţilor români căzuţi în Primul Război Mondial şi au depus flori la mormintele acestora. La primăria oraşului Haguenau, cuplul regal a fost întâmpinat de primarul Claude Sturni şi de oficialităţile regionale. La întâlnire au luat parte reprezentanţi diplomatici ai României în Franţa, ofiţeri ai Armatei României şi ai Armatei Franţei, precum şi reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe Române din Franţa.



Recente pe Ok! Magazine

Prințesa Kate Middleton și Prințul Louis  foto   GettyImages jpg
Charles Harry si Meghan GETTY jpg
Kate Middleton  foto   Shutterstock jpg
Irene Urdangarin, nepoata Regelui Felipe  profimedia 0831198343 jpg
Meghan si Harry au ramas fara Frogmore Cottage jpg
Cele 4 viitoare regine, Leonor, Amalia, Ingrid si Elisabeta jpg
Regina Letizia Regele Felipe profimedia 0866103621 jpg
Printul Joachim al Danemarcei si Printesa Marie   GettyImages 476990258 jpg
Maxima, Letizia, Amalia, Felipe și Willem la muzeul STRAAT, Profimedia (7) jpg
Prințul William prima apariție după Paște Foto Getty Images (1) jpg
Regina Letizia a Spaniei și Regina Maxima a Țărilor de Jos Foto Profimedia (1) jpg
Prințesa Charlotte și Prințul Louis  foto   GettyImages jpg
FotoJetSofia a Suediei jpg
Regina Letizia la dineul regal de la Amsterdam profimedia 0865800243 jpg
Printesa Martha Louise a Norvegiei si Durek Verrett jpg
Meghan Markle  foto   GettyImages jpg
Prințul Haakon al Norvegiei in SUA, aprilie 2024   Casa Regală 3 jpg
Regina Letizia profimedia 0865793910 jpg