Ce familie frumoasă! Toţi copiii şi nepoţii Regelui Suediei, reuniţi într-un portret nou, de vară

26 iulie, 2021
2 casa suedeza jpg jpeg

Familia regală a Suediei este una cât se poate de frumoasă, dar şi numeroasă.

Cea mai bună dovadă în acest sens este o fotografie superbă, de vară, de la reuniunea de familie a suveranilor acestui regat cu copiii şi nepoţii lor. Regele Carl XVI Gustaf, de 75 de ani, şi Regina Silvia, de 77, au fost însoţiţi de cei trei copii ai lor, partenerii acestora şi cei opt nepoţi cu care cei doi se mândresc foarte tare.

Reuniunea de vară a avut loc la Palatul Solliden de pe insula Öland, pe coasta sud-estică a Suediei. Tabloul de familie a fost surprins într-o fotografie superbă, postată pe contul oficial de Instagram al casei regale suedeze, alături de următorul mesaj: “Din nou împreună la Öland! O reuniune mult-aşteptată de către Rege.”

Fiii regelui, Prinţesa Victoria, Prinţul Carl-Philip şi Prinţesa Madeleine apar în această fotografie alături de jumătăţile lor, Prinţul Daniel, superba Prinţesă Sofia şi Christopher O'Neill. În plus, tabloul cu atmosferă rurală este înveselit de cei opt nepoţi ai Regelui Suediei: Prinţesa Victoria are doi copii, iar fraţii ei mai mici, câte trei.



Recente pe Ok! Magazine

printul louis (6) jpg
Charles, Profimedia jpg
Prințul Albert de Monaco și Prințesa Charlene în Alsace Foto Casa Regala 1 jpg
Regina Maxima și Regele Willem Alexander fac voluntariat, Profimedia (7) jpg
Zara înainte și acum foto Profimedia jpg
Kate Middleton și Louis, Getty jpg
FotoJetSpencer Kate jpg
Lady Ghika St  Patrick's Day Parade Profimedia (4) jpg
Kate Middleton  foto   Profimedia jpg
Prințul William și Regina Camilla la slujba Commonwealth pe 11 martie 2024, la Londra, Getty Images (1) jpg
FotoJetWales (1) jpg
Regele Philippe al Belgiei si fiica lui, Pintesa Elisabeta  cu Barack Obama   Vlad Vanderkelen, Casa Regala belgiana jpg
Kate Middleton Charlotte George Louis
Meghan Markle  foto   GettyImages jpg
Printesa Kate Middleton si Rose Hanbury   profimedia 0292149978 jpg
Kate Middleton bucle (2) jpg
Prințesa Diana și Prințul william  foto   GettyImages jpg
Prințesa Beatrice și Edoardo Mapelli Mozzi, Profimedia (3) jpg