Ce fată frumoasă are Gheorghe Ghiorghiu! Cu ce se ocupă Andra în America

19 noiembrie, 2020
1 andra jpg jpeg

Gheorghe Ghiorghiu are o fiică de care e tare mândru.

Andra are 32 de ani şi locuieşte în America, unde a şi venit pe lume. După ce ani buni a lucrat într-o campanie de tegnologie, acum a opat pentru o schimbare şi a lansat o colecţie de pălării.

“De la o călătorie, până la crearea brandului 11 Tales Designs a fost un pas. Mi-am dat seama cât de mult îmi plac pălăriile după ce am cumpărat una, mai specială, ce-i drept. M-am documentat, mi-am luat materiale, accesorii, pietre, am vorbit cu o fabrică unde se fac pălării. Practic eu le accesorizez, le fac să fie speciale şi le personalizez după plăcerea clientului. De ce cifra 11? Pentru că sunt născută pe 11 octombrie. Îmi doresc să am un magazin al meu. O pălărie personalizată se vinde cu preţuri între 200 şi 400 $”, a spus Andra pentru Click



Recente pe Ok! Magazine

Elle Macpherson, GettyImages (6) jpg
Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti, Profimedia jpg
Lucien Laviscount și Shakira, Profimedia (3) jpg
FotoJetGillian jpg
Paris Prince și Blanket Jackson GettyImages 2117918841 jpg
Salma Hayek și Valentina Paloma Pinault la Oscaruri, Getty (3) jpg
4 arnold schwarzenegger jpg jpeg
Shakira, GettyImages 2103262299 jpg
cameron diaz mama 51  jpg
FotoJetKateșiCatherine jpg
Shannen Doherty Kate Middleton jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, Getty Images (4) jpg
Dan Negru, Florin Piersic, Leon Dănăilă jpg
Michelle Pfeiffer, Getty jpg
Kathy Hilton Paris și Nicky (2) png
FotoJetKate Piers jpg
supermodele de altădată jpg
Andra și invitații săi în concertul Tradițional, Arhivă personală jpg