Ce fetiţă frumoasă are fostul soţ al Danei Săvuică! Răzvan Stanciu are altă viaţă acum

Actualizat:
6 raz2 jpg jpeg

Au fost 25 de ani împreună, dar soarta i-a despărţit. După divorţul de Dana Săvuică, Răzvan Stanciu şi-a refăcut viaţa cu o ucraineancă, Liudmila, care l-a făcut tată pentru a doua oară.

„Eu am fost cel care a plecat de acasă. Însă, e adevărat că Dana a fost cea care şi-a dorit într-o proporţie covărşitoare să divorţeze! Atunci am acceptat situaţia. Am înţeles şi că nu mai putem să schimbăm nimic unul la celălalt încât să mai rămânem împreună. Suntem două caractere tari şi, probabil, nu ne mai ascultam suficient sau nu ne mai acceptam'', spunea Răzvan Stanciu, care, la scurt timp după ruptură, se afişa cu altă o femeie, cu 16 ani mai mică.

”Ne-am cunoscut după divorţul lui. După ce s-au separat, imediat după asta, o săptămână, două, o lună, pentru că nu ştiu data în care au divorţat, nu m-a interesat, ne-am cunoscut”, preciza atunci Liudmila pentru Spynews.

Dana Săvuică a încercat să nu se lase afectată de această situaţie. "Viaţa merge înainte. Fiica mea, Julie, e foarte ok şi poate să judece lucrurile aşa cum trebuie. Mi-a zis doar un singur lucru: «Mami, eu mă bucur pentru tine, vreau să fii liniştită, sănătoasă şi fericită»”, spunea atunci frumoasa blondă.

Pe de altă parte, ea a susţinut întotdeauna că şi-a rătăcit drumul de cel al fostului partener din cauza infidelităţii acestuia.

”Gelozie, ceva probleme financiare, dar se rezolvau, şi infidelitatea partenerului, acestea au fost motivele. Într-o relaţie, drumul e pe ambele sensuri şi cu dus, şi întors. În 25 de ani, nu ai cum să nu înşeli şi cu gândul, şi cu fapta”, mărturisea Dana Săvuică, de curând, la PRO TV.

2 raz8 jpg jpeg

Trecut e trecut însă, iar acum fiecare are o cu totul altă viaţă. Răzvan Stanciu are motive de bucurie, pentru că, după Julie, fiica pe care o are cu fostul model, în viaţa lui a apărut şi Eva Maria. Micuţa are acum patru ani şi aduce cu o păpuşă.



Recente pe Ok! Magazine

Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg