Ce frumoasă este fetiţa Simonei Gherghe! Primele fotografii clare cu Ana Georgia

31 octombrie, 2017
Simona Gherghe 1 png

Simona Gherghe este o femeie împlinită, iar viaţa sa a căpătat un alt sens odată cu căsătoria cu Răzvan Săndulescu şi cu naşterea primului lor copil, Ana Georgia. Fetiţa a venit pe lume 23 mai, zi cu o însemnătate aparte pentru Simona care şi-a strâns pentru prima dată copilul în braţe.

image

De atunci, prezentatoarea TV, aflată în concediu de maternitate, a tot distribuit fotografii pe contul său de Instagram în care apare şi minunea sa, în tot felul de ipostaze, în pătuţ, sau în braţele părinţilor săi. Cu toate acestea, vedeta a evitat să o expună în întregime pe fiica sa până la botez, aşa că fotografiile nu îi arătau faţa micuţei. Acum, Simona a distribuit primele fotografii cu Ana Georgia, fotografii de la botez, iar micuţa este superbă, într-o rochiţă cu dantelă şi o bentiţă elegantă pe cap. Botezul a avut loc pe 1 octombrie, iar acum fanii o pot admira pe fiica sa în toată spendoarea.

Astăzi, vedeta TV împlineşte 40 de ani şi, chiar dacă va pleca în vacanţă peste hotare alături de soţul său, pentru că exact asta a fost cadoul primit de la Răzvan, fiind prima vacanţă departe de micuţa lor, Simona a mărturisit că ziua nu este despre ea, ci despre minunea din viaţa sa: "40. Azi nu e însă despre mine, ci despre ea. Pentru că ne-a adus atâta fericire. Şi pentru că, uneori, am sentimentul că nu-mi ajunge o inimă să-i arăt cât de mult o iubesc ", a scris ea pe reţelele de socializare, mesaj însoţit de o fotografie de la botez cu Ana Georgia.

Foto: Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Al Di Meola  jpg
Diana Șucu, foto Sorin Stana/Ok Magazine (4) jpg
Victoria, David Beckham  jpg
Elle Macpherson, GettyImages (6) jpg
Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti, Profimedia jpg
Lucien Laviscount și Shakira, Profimedia (3) jpg
FotoJetGillian jpg
Paris Prince și Blanket Jackson GettyImages 2117918841 jpg
Salma Hayek și Valentina Paloma Pinault la Oscaruri, Getty (3) jpg
4 arnold schwarzenegger jpg jpeg
Shakira, GettyImages 2103262299 jpg
cameron diaz mama 51  jpg
FotoJetKateșiCatherine jpg
Shannen Doherty Kate Middleton jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, Getty Images (4) jpg
Dan Negru, Florin Piersic, Leon Dănăilă jpg
Michelle Pfeiffer, Getty jpg
Kathy Hilton Paris și Nicky (2) png