Ce glume face Prinţul William despre venirea pe lume a bebeluşului Sussex?

30 aprilie, 2019
7 gettyimages 813814062 1 jpg jpeg

Are deja trei copii şi e mult mai relaxat privind naşterea unui nou membru al familiei regale britanice decât fratele lui, probabil, care se află la prima experienţă de acest fel. Tocmai de aceea se ţine de glume când vine vorba despre copilul care trebuie să se nască în orice moment acum.

gettyimages 1145151157 jpg jpeg

În timp ce familia regală britanică se străduieşte să se arate lumii la fel de formală ca de obicei chiar şi în aceste zile, când toată lumea de-abia aşteaptă să facă cunoştinţă cu copilului Prinţului Harry şi a lui Meghan Markle, care urmează să vină pe lume la sfârşitul acestei luni, Prinţul William pare şi el la fel de relaxat ca de obicei. În timpul vizitei sale în Noua Zeelandă, de acum două zile, un fan nu s-a putut abţine şi l-a întrebat pe viitorul unchi despre naşterea primului copil al fratelui său.

“Vreun semn de la bebeluş?”, a întrebat fanul curios, iar William a avut răspunsul perfect: “N-am telefonul la mine. Aşa că habar n-am! Voi veţi afla mai repede decât mine, în condiţiile astea!”

Spre deosebire de tăticul a trei copii şi soţia sa, care au prezentat lumii nou-născuţii lor la numai câteva ore de la naşterea lor, Prinţul Harry şi soţia lui îşi doresc să ţină secret momentul venirii pe lume al copilului lor. Pentru a păstra totuşi tradiţia regală, Palatul va anunţa când Meghan va intra în travaliu, însă proaspeţii părinţi nu vor poza, în faţa presei, pe treptele spitalului, în ziua naşterii. Şi nici după aceea.

gettyimages 950362332 jpg jpeg

“Alteţele lor Regale au luat decizia de a păstra private planurile privind venirea pe lume a copilului lor”, a fost publicat într-un comunicat de presă. “Ducele şi Ducesa de-abia aşteaptă să împărtăşească vestea venirii pe lume a copilului lor, dar numai după ce au avut şansa de-a sărbători momentul în privat, ca nouă familie.”

gettyimages 1129882580 jpg jpeg

Şi nu trebuie să ne aşteptăm doar la un comunicat sec de presă care să anunţe marea veste, doarece părinţii plănuiesc să facă o şedinţă foto alături de bebeluşul lor la Castelul Windsor, dar după câteva zile de la naşterea micuţului şi micuţei lor.   

gettyimages 1134001861 jpg jpeg


Recente pe Ok! Magazine

Regina Letizia la dineul regal de la Amsterdam profimedia 0865800243 jpg
Printesa Martha Louise a Norvegiei si Durek Verrett jpg
Meghan Markle  foto   GettyImages jpg
Prințul Haakon al Norvegiei in SUA, aprilie 2024   Casa Regală 3 jpg
Regina Letizia profimedia 0865793910 jpg
Regina Maxima la dineul de stat din Amsterdam, Profimedia (4) jpg
Regina Letizia a Spaniei, Prințesa Margriet a Țărilor de Jos, Regele Felipe VI al Spaniei, Prințesa Moștenitoare Amalia, Regele Willem Alexander, Prințesa Beatrix și Regina Maxima a Țărilor de Jos, Profimedia jpg
Prințesa Salma a Iordaniei jpg
copii Prințul William și Prințul Harry jpg
Regina Mary și Olena Zelenska Foto Profimedia (1) jpg
banchet de stat la Bruxelles cu Regina Mathilde a Belgiei, Marele Duce Henri de Luxemburg, Regele Philippe al Belgiei si Marea Ducesa Maria Teresa   Casa Regala belgiana (5) jpg
Regele Willem Alexander, Regele Felipe, Regina Letizia și Regina Maxima, Profimedia jpg
FotoJetPippa jpg
Kate Middleton și Prințul William, în ținute sport  foto   Getty jpg
Regele Charles și Prințul William Foto Getty Images
Regele Felipe și Regina Letizia Foto getty images profimedia jpg
Regina Camilla, la Palatul Buckingham, pe 16 aprilie 2024, GettyImages (4) jpg
Prințesa Diana Foto GettyImages jpg