Ce mare a crescut fiul lui Lucian Viziru! Tocmai a împlinit 8 ani FOTO

18 februarie, 2019
1 familia lui lucian viziru in germania ema mihai 3 jpg jpeg

Mihai avea doar 3 ani când tatăl său a decis să lase în urmă cariera din România şi să se mute în străinătate. Acum, juniorul e deja un cavaler şi se vede clar că a moştenit frumoasele trăsături ale părinţilor săi.

S-au împlinit deja 5 ani şi jumătate de când Lucian Viziru (42) a ales să plece din ţară cu familia. Artistul trăieşte acum în Germania, unde şi-a făcut un rost ca antrenor de tenis - pasiunea de-o viaţă a lui Lucian, chiar de dinainte de actorie.

Cunoscut la noi în ţară ca actor şi cântăreţ, Lucian Viziru a ieşit din lumina reflectoarelor din cauza unor probleme familiale grave.

"Când a trebuit să-l operăm pe tata de cancer, am avut nevoie de aproape 100.000 de euro. Eu aveam un credit ipotecar, am plătit din el, când nu am mai putut să-l plătesc la timp pentru că efectiv nu aveam de unde, a venit banca şi a luat tot: şi ce aveam şi ce nu mai aveam", a povestit Lucian într-un interviu pentru Antena Stars despre motivul pentru care a plecat în Germania.

image

Iniţial, i-a fost foarte greu să răzbească acolo, având doar un job sezonier. “Am un summer-job de antrenor de tenis la un hotel. Locuim lângă Garmisch, într-un apartament pe care ni l-a pus hotelul la dipoziţie”, ne spunea el în exclusivitate pentru revista OK!.

"În Germania am făcut foamea. Toată ziua mâncam o banană sau două până seara când ajungeam acasă", i-a mărturisit el şi Oanei Turcu. 

Din fericire, a avut-o alături pe Ema, soţia lui, care i-a stat alături necondiţionat. "După ce m-am căsătorit am găsit liniştea de care duceam lipsă, ceea ce nu am găsit la alte femei înaintea Emei. Ea nu a vrut să fie cu mine nici pentru faimă, nici pentru bani. Când am întâlnit-o prima dată pe Ema aveam 17 ani, eram timid şi nu mai avusesem alte femei. Eu nu am uitat-o de atunci şi mă bucur că nici ea nu m-a uitat”, a mai spus el. 

image

În timp, Lucian Viziru şi-a regăsit echilibrul, ca antrenor la o şcoală de tenit din Stuttgart, şi duce acum un altfel de trai, mai aşezat şi mai conectat la familie.

Despre viaţa lui Lucian Viziru în Germania a vorbit şi fratele său, Augustin Viziru. "Noi am crescut într-o familie de sportivi, bunicul nostru a fost un nume mare în tenisul românesc, multă lume nu ştie. Gogu Viziru a fost căpitan de Cupa Davis, a fost antrenorul domnului Ilie Năstase, domnului Ţiriac. El a antrenat în străinătate 25 de ani. Nu a stat prea mult prin România. Acum, fratele meu a luat această cale, pentru că tot timpul el a fost ataşat de bunicul nostru. Îi place lui tenisul, are copii, îi antrenează, stă în Germania şi e mult mai fericit. În ultima vreme nu am apucat să ne vedem pentru că eu tot am stat pe aici, pe la Bucureşti, el nu a apucat să vină pentru că are foarte mulţi copii acolo", povestea Augustin Viziru vara trecută.

image

Zilele trecute, Lucian şi Ema şi-au sărbătorit fiul. Mihai a împlinit vârsta de 8 ani şi, cum de peste 5 ani se află în Germania, are deja caracterul unui mic neamţ. Cât priveşte fizicul, se vede cu ochiul liber că a moştenit frumoasele trăsături ale părinţilor săi, Ema şi Lucian - căsătoriţi din 2010.

La fel ca tatăl său, este un băieţel vesel şi activ, care adoră sportul în aer liber.

Mihai este acum elev în clasa a II-a şi pare foarte serios cu acei ochelari daddy's-like.

Iată cele mai recente fotografii cu familia Viziru (vezi galeria foto).

image


Recente pe Ok! Magazine

Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG