Ce mare s-a făcut băieţelul lui Janet Jackson! Iată cum arată Eissa la 8 luni!

21 septembrie, 2017
Jackson Janet png

S-a născut pe 3 ianuarie şi a luminat viaţa celebrei cântăreţe şi a soţului său, omul de afaceri Eissa Al Mana. Prima fotografie cu micuţul Eissa apărea abia pe la jumătatea lunii aprilie, venită ca o răbufnire a cântăreţei care, la 50 de ani, devenea mamă.

Prima fotografie cu copilul lui Janet Jackson.

Între timp multe s-au schimbat în familia cântăreţei. A hotărât să divorţeze, la trei luni de la naşterea primului său copil, după 5 ani de mariaj cu afaceristul din Qatar. În timp ce unii părinţi sunt în culmea fericirii, certurile dintre cei doi nu păreau să se mai termine, aşa că au decis să meargă pe drumuri separate. A fost o perioadă dificilă pentru artistă, cu timp pierdut pe scările tribunalului, schimbat scutece şi încălzit biberoane şi chiar revenirea pe scenă. Chiar dacă programul său a fost unul foarte încărcat, i-a dedicat mult timp şi fiului său care a crescut rapid şi frumos, aşa că iată-l acum, la 8 luni, cât de mare s-a făcut!

Băieţelul seamănă mult cu tatăl său.

Janet a apărut în braţe cu Eissa în timp ce ieşea dintr-un restaurant din Hollywood, printre puţinele fotografii cu micuţul surprinse de paparazzi. Putem vedea în sfârşit cu cine seamănă băieţelul, care pare să preia din ce în ce mai multe trăsături fizice de la tatăl său Wissam Al Mana.

image

Acum că este o femeie liberă, Janet nu se mai ascunde. A slăbit considerabil şi a revenit pe scenă, ba mai mult, iese în public cu fiul de 8 luni, această deschidere venind probabil datorită despărţirii de soţul care, în ultimii ani, i-a impus să părăsească lumina reflectarelor, spaţiul public, ba chiar să se îmbrace ca o musulmancă.

Foto: Hepta



Recente pe Ok! Magazine

Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG