Ce mare s-a făcut fata lui Jamie Oliver. Seamănă atât de mult cu mama ei, încât lumea crede că sunt surori!

26 iulie, 2018
jools oliver daughter poppy z jpeg

Jamie Oliver şi Jools, soţia lui, au cinci copii cu care se mândresc foarte mult şi pe care îi iubesc nespus de mult. Diferenţele de vârstă dintre ei sunt destul de mari, cel mai mic dintre copii face doi ani, în timp ce fata cea mare are 16 ani.

image

Dacă lumea este deja obişnuită ca familia Oliver să posteze fotografii în special cu cei mai mici copii, recent Jools a surprins pe toată lumea şi a postat o fotografie cu Poopy, cea mai mare fată a ei şi a lui Jamie.

În fotografia realizată în casa lor, Jools şi Poopy seamănă foarte mult, iar multă lume spune că par a fi mai mult surori, decât mamă şi fiică. Mai mult decât atât, soţia lui Jamie Oliver, care are 44 de ani, chiar a afirmat că se simte ca o adolescentă atunci când petrece timp cu fetele ei cele mari, Poppy şi Daisy.

image

Nu cu mult timp în urmă, şi faimosul bucătar afirma că Jools se înţelege mai bine cu cele două fete: „Sincer vă spun că nu mă pricep foarte bine să le fiu părinte. Sunt fete ajunse la adolescenţă şi nu sunt interesate de sfaturile pe care le primesc de la mine. Sunt mai bun ca tată pentru ceilalţi trei copii“.

image

Zilele trecute, Jools Oliver a postat pe reţelele de socializare şi o fotografie în care apare Petal, fetiţa ei în vârstă de nouă ani, dar şi o altă fotografie în care ea îl ţine în braţe pe River, cel mai mic copil al lor, care peste o lună va împlini doi ani.

image


Recente pe Ok! Magazine

Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
FotoJetCeline jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg