Ce nume i-a dat Adele băieţelului său?

24 ianuarie, 2013
adele the sun jpeg

În ciuda expunerii sale uriaşe şi a poveştilor ei de dragoste care au făcut-o faimoasă, Adele a devenit o secretoasă şi chiar maniacă în privinţa familiei sale.

În ciuda expunerii sale uriaşe şi a poveştilor ei de dragoste care au făcut-o faimoasă, Adele a devenit o secretoasă şi chiar maniacă în privinţa familiei sale.

N-a vrut să se ştie nici când a născut, nici cum sau unde ori ce nume va primi băieţelul ei şi al lui Simon Konecki, bărbatul cu care artista este împreună de la sfârşitul lui 2011.

Totuşi, tabloidele au aflat, în cele din urmă, că fiul lui Adele a venit pe lume pe 19 octombrie, iar acum, un medalion cu numele Angelo a stârnit interesul presei, care crede că acesta ar fi numele copilului ei.

„Apropiaţii lui Adele au mărturisit că aceasta şi-a numit fiul Angelo. Nu ştim de ce chiar acest nume. A vrut să păstreze secretul, dar odată şi odată tot trebuia să se afle. Faptul că poartă un lănţişor cu un medalion pe care scrie «Angelo» nu doar întăreşte aceste zvonuri, ci şi sugerează că nu îi este teamă ca oamenii să afle acest nume“, a declarat o sursă pentru publicaţia „The Sun“.

image

O altă sursă declară cu multă siguranţă: “L-au botezat Angelo James. Este un nume frumos. Iniţial, voiau să-i spună John, după bunicul lui Adele, dar s-au răzgândit şi n-au vrut să spună nimic până de curând, când medalionul ei a fost gata”.

Cert e că Adele este o mămică fericită, care-şi alintă copilul “little peanut” şi care crede că a fi mamă e cea mai mare bucurie a vieţii ei.

Foto: Reuters



Recente pe Ok! Magazine

Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg