Vedete

Ce pensie are Mirabela Dauer. Atât primeşte lunar artista după o carieră de zeci de ani pe scenă

Ce pensie are Mirabela Dauer. Atât primeşte lunar artista după o carieră de zeci de ani pe scenă camera-retro icon Vezi galeria 5 poze

La 72 de ani, Mirabela Dauer este la fel de energică ca atunci când o vedeam prima oară pe scenă. Cântă şi acum, urcă pe scenă din pasiune şi din iubire penru muzică.

De zeci de ani o vedem pe Mirabela Dauer în lumina reflectoarelor. Susţine concerte, merge la evenimente private, are apariţii televizate, totul de dragul muzicii, pasiunea ei de mic copil. La 72 de ani, cântăreaţa este într-o formă foarte bună, face tot ce îi place, dar îşi găseşte timp şi pentru relaxare, pentru îngrijire şi timp de odihnă.

Mulţi s-au întrebat cât câştigă celebra artistă după zeci de ani de activitate. Şi-a dedicat toată viaţa publicului scenei, dar nu primeşte o pensie aşa de mare de la statul român. Cântăreaţa nu se plânge, ştie că sunt români în care care au un venit şi mai mic, chiar şi o pensie de 100 de lei pe lună. Mirabela Dauer ia lună de lună de la stat o pensie de aproximativ 700 de lei. 

Artista nu s-a ferit să declare suma exactă, nu e mulţumită cu cât primeşte, dar se gândeşte că alţii au mult mai puţin decât ea: "760 de lei este pensia mea, dar nu mă plâng. Nu e normal, dar nu am ce face. Sunt la ţară bătrâni care au 100 de lei. M-am născut în ţara asta, iubesc România, dar păcat că este locuită. Probabil că atâta meritam şi atât mi-au dat. Ce mare brânză? M-am văitat eu vreodată? Şi nici n-am să mă vait. Mie nu-mi place să mă vait. Asta e.

Mă duc, muncesc, alerg, cânt frumos. Vine lumea la spectacol şi asta e. Nu îmi place să mă vait pentru că vreau să-ţi spun o chestie. În ţara ast sunt oameni mult mai amărâţi ca noi, înmiit mai amărâţi ca noi. Şi lumea ne iubeşte aşa cum suntem noi, să venim la televizor să cântăm, să facem haz de necaz. Lumea nu trebuie să ştie amărăciunile noastre. Venim aici să ne văităm şi să plângem? Nu. Venim să facem sufletul frumos. Să ne iubească lumea aşa cum suntem", spunea Mirabela Dauer în 2018 într-o emisiune TV.

De ce a ales Mirabela Dauer să îşi trăiască viaţa în singurătate: "Au considerat că nu sunt utili şi au plecat"

A trecut prin două divorţuri şi a cunoscut de multe ori dezamăgirea, dar nu vrea să se întoarcă către trecut. La 72 de ani, Mirabela Dauer îşi trăieşte viaţa în linişte alături de căţelul ei, într-o casă din Chiajna. Artista recunoaşte că, în general, prieteniile sunt de conjunctură şi că puţine sunt cele care durează trecerii timpului.

„Mi-am dorit toată viaţa să am şi eu un bărbat care să-mi mai ia din griji. Dar nu l-am lăsat. De aia au şi fugit. Au considerat că nu sunt utili şi au plecat. Am momente când vreau să fiu doar eu cu căţelul. Eu am cunoştinţe, prieteni de conjunctură şi familie, oameni apropiaţi mie, cu bune, cu rele, cu certuri, cu nevoi. Restul sunt prieteni de conjunctură. Viaţa e foarte scurtă şi se face târziu foarte rapid. Vreau ca să am în jurul meu lumea sinceră, fără linguşitori. Nu trebuie să ne călcăm pe cap zilnic, să ne sunăm şi să ne sufocăm. Au fost prea multe dezamăgiri. Dezamăgiri de la oameni dragi", a povestit artista la Antena 1.

Foto: Facebook