Oscars

Ce premieră pregătesc Oscarurile 2019? Nu s-a mai întâmplat aşa ceva de 30 de ani!

Ce premieră pregătesc Oscarurile 2019? Nu s-a mai întâmplat aşa ceva de 30 de ani!

Ceremonia de decernare a premiilor Oscar nu va avea gazdă, ci doar diverşi prezentatori, iar acest lucru se întâmplă pentru prima dată în ultimii 30 de ani. De ce s-a ajuns la această situaţie?

Purtătorul de cuvânt al Oscarurilor a confirmat, zilele trecute, informaţia conform căreia, la câteva luni bune de când Kevin Hart a renunţat să mai prezinte ceremonia, întregul spectacol urmărit pe tot mapamondul nu va beneficia de farmecul vreunui star anume, în calitate de gazdă. Cu alte cuvinte, Oscarurile de anul acesta nu vor avea gazdă. Şi asta după ce faimosul comic s-a retras în urma comentariilor homofobe făcute pe Twitter şi a reacţiilor pe care acestea le-au stârnit. El a spus, la un moment dat, că nu şi-ar dori, sub nicio formă, ca fiul lui să ajungă să fie gay.   

După ce a anunţat, pe 6 decembrie 2018, că nu va mai găzdui cea de-a 91-a ceremonie a Academiei de Arte şi Ştiinţe Cinematografice de la Hollywood, Kevin Hart a postat un filmuleţ pe Instagram în care nu şi-a cerut scuze, ci a spus că lumea a luat-o razna pur şi simplu.  

Abia în ianuarie 2019 şi-a cerut scuze comunităţii LGBTQ în timpul show-ului Straight from The Hart, la aproximativ o lună de când renunţase să mai găzduiască Oscarurile.  

Zilele trecute, Academia americană a anunţat prezentatorii ceremoniei, printre care se numără Tina Fey, Whoopi Goldberg şi Brie Larson. Printre aceştia, cei care vor mai urca pe scenă pentru a oferi premii în noaptea de 24 februarie spre 25 (ora României) sunt staruri precum Daniel Craig, Jennifer Lopez, Chris Evans şi Charlize Theron.

Ultima dată când Oscarurile n-au avut gazdă a fost în 1989.

Ceremonia de anul acesta va avea loc în noaptea de 24 februarie.