Ce s-a întâmplat cu Ralph Fiennes de-a ajuns să arate aşa?

10 august, 2012
ayfbpy3ccae ph8 jpg large jpeg

Odată, era unul dintre cei mai sofisticaţi bărbaţi din lumea actoriei. Astăzi, însă, cu greu l-ai mai putea recunoaşte.

Odată, era unul dintre cei mai sofisticaţi bărbaţi din lumea actoriei. Astăzi, însă, cu greu l-ai mai putea recunoaşte. Căci, de când a devenit regizor, imaginea lui s-a schimbat radical.

Să fi fost doar rigorile impuse de covorul roşu şi de lumina reflectoarelor cele care îl determinau să fie, cândva, un bărbat îngrijit şi cu un aer de burghez? Ei bine, se prea poate, deşi pare puţin plauzibil. Dar când Ralph Fiennes şi-a făcut apariţia la premiera filmului său, „Coriolanus“, din oraşul Pula, Croaţia, care marchează şi debutul său regizoral, starul în vârstă de 49 de ani a şocat pe toată lumea cu noul său look, mult prea lejer şi jemanfişist, complet diferit de cel cu care eram obişnuiţi.

image

Dar nu jeanşii, tricoul ori cămaşa casual au fost cele care au stârnit rumoare printre cei prezenţi la evenimentul de lansare, ci barba şi părul lung, dat pe spate, care nu ascundea defel chelia ce, în timp, a devenit tot mai vizibilă.

image

Actorul, însă, ne asigură că nu e vorba despre o schimbare permanentă de imagine, căci noul look vine la pachet cu rolul pe care-l joacă în adaptarea după Charles Dickens, „The Invisible Woman“, un al doilea proiect cinematografic pe care vrea să-şi pună semnătura ca regizor şi în care o are ca parteneră pe actriţa Felicity Jones.

Aşteptăm cu interes şi această peliculă biografică, care povesteşte relaţia secretă de dragoste dintre Dickens şi o anume actriţă Nelly Ternan, mult mai în vârstă decât el. Poate că, la premiera „The Invisible Woman“ îl vom revedea şi noi pe „vechiul“, dar atât de dichisitul Ralph Fiennes.

image

Foto: Twitter



Recente pe Ok! Magazine

Al Di Meola  jpg
Diana Șucu, foto Sorin Stana/Ok Magazine (4) jpg
Victoria, David Beckham  jpg
Elle Macpherson, GettyImages (6) jpg
Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti, Profimedia jpg
Lucien Laviscount și Shakira, Profimedia (3) jpg
FotoJetGillian jpg
Paris Prince și Blanket Jackson GettyImages 2117918841 jpg
Salma Hayek și Valentina Paloma Pinault la Oscaruri, Getty (3) jpg
4 arnold schwarzenegger jpg jpeg
Shakira, GettyImages 2103262299 jpg
cameron diaz mama 51  jpg
FotoJetKateșiCatherine jpg
Shannen Doherty Kate Middleton jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, Getty Images (4) jpg
Dan Negru, Florin Piersic, Leon Dănăilă jpg
Michelle Pfeiffer, Getty jpg
Kathy Hilton Paris și Nicky (2) png