Ce se întâmplă cu ea? O actriţă de la Hollywood cântăreşte doar 44 de kg!

29 noiembrie, 2017
Rebel Wilson and Ruby Rose lead Red Carpet Arrivals for Pitch Perfect 3 Premiere in Sydney jpeg

O ia pe urmele Angelinei Jolie! În vârstă de 31 de ani, actriţa pe care o ştim din serialului ”Orange is the new black” şi din filmul „Resident Evil”, a ajuns să cântărească nu mai mult de 44 de kilograme. Silueta ei i-a îngrijorat pe fani la cea mai recent apariţie a actriţei!

Ruby Rose la premiera filmului ”Pitch Perfect 3”, în Sydney

Ruby Rose, căci despre ea este vorba, a apărut, astăzi, la premiera celui mai recent film al său, ”Pitch Perfect 3”, într-o rochie care a evidenţiat destul de tare silueta aproape anorexică a actriţei. Fără umeri şi strânsă pe corp în partea de sus, rochia neagră purtată de Ruby la Sydney n-a făcut altceva decât să alimenteze zvonurile privind greutatea îngrijorătoare a actriţei.

Actriţa a slăbit foarte tare

Mulţi dintre fanii ei, prezenţi la premieră, i-au sugerat să mai pună câteva kilograme şi să-nceteze în cazul în care ţine vreo dietă. ”Arăţi ca un om bolnav, iubire”, ”Ruby Rose e atât de slabă”, „E alarmant ce se întâmplă cu Ruby Rose”, au fost câteva dintre mesajele adresate actriţei în mediul online.

Are doar 44 de kg

Chipurile, Ruby a ajuns să cântărească doar 44 de kilograme, o greutate mult prea mică la înălţimea sa de 1,70, spun specialiştii. Ce-i drept, silueta ei fragilă ne-aduce aminte de Angelina Jolie, care se asemenea ajunsese într-un prag critic şi cântărea doar 41 de kg la o înălţime de  1,69.

Angelina Jolie la 41 de kg



Recente pe Ok! Magazine

Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg