Ce se întâmplă cu fosta soţie a lui Mihai Constantinescu. Ce schimbare a făcut Simona în pandemie

1 martie, 2021
3 mih2 jpg jpeg

A suferit enorm când Mihai Constantinescu a plecat din viaţa ei. În pandemie, Simona Secrier s-a reîntors la profesia ei de baza, aceea de economit şi încearcă să îşi clădească o viaţă nouă.  

“Eu sunt economist. Am luat de la 0 totul, pentru că nu am avut cântări perioada asta şi atunci a trebuit să mă reorientez către ce am învăţat eu”, a spus Simona Secrier la Antena Stars. „Trăiesc, iubesc, muncesc, mă rog. Încă nu am pus unele planuri în practică, pentru că a fost perioada asta mai grea pentru noi toţi şi mi-a fost teamă să ies şi să iau contact cu lumea, dar am fost la muncă şi ăsta e un lucru bun pentru mine, îmi oxigenez creierul, merg pe jos. Dumnezeu e în fiecare dintre noi şi puterea e în noi. Dacă eşti credincios, te rogi şi îşi doreşti cu ardoare un lucru, intenţia ta pleacă în Univers şi atunci e imposibil să nu se îndeplinească”, a adăugat Simona.  



Recente pe Ok! Magazine

Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG
Michael Douglas Zeta Jones GettyImages 1490705108 jpg
John Travolta și Kelly Preston, GettyImages (2) jpg
vedete la deschiderea VS jpg
Roberto Cavalli a murit   pagina oficiala jpg