Ce se poartă în materie de beauty în primăvara anului 2020

26 martie, 2020
4 coafuri 2020 jpg jpeg

Chiar dacă temperaturile de afară încă nu ajută, soarele încălzeşte din ce în ce mai mult, iar ziua creşte.

Am lepădat deja paltoanele groase şi am dat la o parte mănuşile şi căciulile. Suntem mai îndrăzneţe din punct de vedere vestimentar, iar culorile pe care le purtăm sunt tot mai vii.

Primăvara trezeşte natura la viaţă, inclusiv pe tine. Dacă simţi că a venit momentul pentru schimbarea garderobei şi a unui look nou, sezonul acesta este potrivit pentru a face schimbări mari. Lasă-te inspirată de show-urile de modă primăvară-vară 2020 şi alege să te reinventezi. Aduce atât de multă bucurie şi satisfacţie interioară fiecare mic lucru pe care îl faci pentru tine!

Astfel, în articolul de azi îţi prezentăm cele mai cool tendinţe în materie de coafură şi machiaj pentru această primăvară!

Anii ‘70 şi bobul vedetă

Casa de modă Chanel a optat pentru un look retro, inspiraţie fiind anii ‘70. Cu o tentă modernă şi cool, poţi alege onduleurile bine texturate. Le poţi obţine la salon, dar cu un pic de îndemânare şi exerciţiu vei reuşi şi tu acasă. Achiziţionează-ţi o placa de par de bună calitate şi foloseşte spray pentru protecţie termică la fiecare folosire.

O tendinţă care pare să nu se demodeze niciodată în materie de coafură este bobul. Această tunsoare este potrivită pentru oricine, indiferent de forma feţei. Este, fără îndoială, vedeta anului 2020. Fie că alegi un bob asimetric sau unul tip Cleopatra, cu breton sau fără, fii convinsă că vei atrage toate privirile.

Culori şi nuanţe de păr

Blondul cremos este printre cele mai căutate nuanţe în acest sezon. De câţiva ani buni, industria de frumuseţe a început să-şi schimbe perspectivele. Se militează din ce în ce mai mult pentru întoarcerea la natural.

Nuanţa aceasta reîmprospătează tenul şi-i conferă strălucire, fiind potrivită atât pentru firul subţire, cât şi pentru cel gros. Blondele sunt răsfăţate în această perioadă, ele putând să opteze dintr-o varietate de nuanţe, precum blond-căpşună, blond-piersică şi tonuri de crem.

Pentru şatene şi brunete, tendinţa actuală o reprezintă tonul subtil de scorţişoară. Este o nuanţă delicată şi foarte romantică, potrivită pentru femeile cu ochii deschişi la culoare. Doamnele cu părul negru pot încerca tehnica ombre. Combinaţia dintre maro-cupru la vârfuri şi brunet va oferi o notă de eleganţă şi bun-gust.

Ilene Cosânzene şi multe accesorii

Creatorii de stil ne-au demonstrat anul acesta că poţi să te joci, dar cu eleganţă. Se poartă codiţele împletite, rebele, dar mixate cu sacouri elegante. O adevărată notă de originalitate pentru o femeie care îndrăzneşte să iasă în evidenţă.

De asemenea, se poartă în continuare accesoriile pentru păr. Cordeluţele din catifea bătute cu diverse pietre sunt un adevărat succes. Cusute cu mărgele, perle sau pietre de diferite mărimi şi culori, acestea scot din anonimat orice ţinută. Cocurile decorate cu agrafe sau clipsuri sunt nelipsite de la evenimente precum nunţile sau botezurile din sezonul acesta.

Machiaj în tonuri îndrăzneţe

2020 este despre curaj şi opulenţă. Iar sezonul de primăvară-vară aduce cu sine în materie de make-up culori cât mai teatrale şi îndrăzneţe. Poartă nuanţe deschise pe buze. Nu te lăsa intimidată de roşu aprins sau roz neon. De altfel, conturul buzelor se întoarce, dar discret.

Machiajul smokey rezistă şi anul acesta în tendinţe, dar fiind reinterpretat în stilul anilor ‘70. Uleiurile speciale şi produsele pe bază de apă înlocuiesc tot ce este mat în materie de machiaj. Aspectul hidratat, luminos, glossy va fi la mare căutare nu doar primăvara aceasta, dar şi tot anul.

Tendinţele în materie de frumuseţe nu sunt permanente şi nu reprezintă un standard. Te încurajăm să îţi găseşti propriul stil, coafura care să te reprezinte şi un machiaj-semnătură. Bineînţeles, ascultă şi de sfatul oamenilor de beauty atunci când consideri necesar. În schimb, fă-o asumat şi evidenţiază-ţi unicitatea.

Sursă foto: Shutterstock



Recente pe Ok! Magazine

cum sa ti ingrijesti pielea in sezonul cald jpg
Massif2024 0314 233659 R5AN3006 AN jpg
Bononia (2) jpg
la Oscar, Messi, cainele din Anatomy of a Fall   jpg
Cillian Murphy și soția Yvonne McGuinness, Profimedia  (1) jpg
kitty spencer jpg
West Side Story foto Disney Plus
familie fericire bucatarie jpg
OKMagazine (2) (8) jpg
IMG 7838 PNG
massif jpg
xpertbeauty lac de unghii profesional jpg
cursuri functionari curs social media marketing jpg
Volodimir Zelenski FOTO Profimedia
Despagubiri zbor foto3 jpg
Ce hobby uri să trec în CV  1 png
okmagazine ro jpg
James Bond locații jpg