Case Regale

Ce se va întâmpla când Regina Elisabeta a II-a va muri? Există un plan din `60

Ce se va întâmpla când Regina Elisabeta a II-a va muri? Există un plan din `60

Pe 21 aprilie, suverana Marii Britanii va împlini 93 de ani. Dată fiind vârsta înaintată a reginei Elisabeta, înalţii oficiali au parcurs deja scenariul morţii acesteia. Ce se va întâmpla, aşadar, în perioada imediat următoare a morţii ei?

În primul rând, timp de 12 zile, toată activitatea din Marea Britanie va suferi transformări: de la închideri de bănci şi burse până la destabilizarea economiei britanice. Ei bine, un scenariu pus la punct încă din 1960, numit „London Bridge”, dictează tot ce se va întâmpla după moartea îndrăgitei suveranei.

Cel care îi va constata decesul va fi profesorul gastroenterolog Huw Thomas, iar primul care va fi informat de decesul reginei va fi secretarul privat al suveranei, respectiv Edward Young. La rândul lui, Young va da vestea prim-ministrului, folosindu-se de exprimarea ”London Bridge is down”.

Imediat cum această veste ajunge şi la prim-ministrul Marii Britanii, vor afla şi cele 15 guverne asupra cărora regina este şef de stat. Clopotele vor bate, se vor arbora steagurile în bernă în toată ţara, iar un mesaj va apărea la porţile Palatului Buckingham, oferind detaliile perioadei de doliu.

Imediat după, presa va scoate la înaintare toate materialele, video-urile şi memoriile pregătite pentru a anunţa moartea ei în mod public. Toţi prezentatorii de ştiri vor purta haine cernite, aşa cum s-a întâmplat şi-n cazul morţii Reginei Mame, în 2002. De asemenea, înainte şi după buletinele de ştiri se va cânta antemul ”God save the Queen”.  

În cazul înmormântării, în a 9-a azi de la moartea ei, va avea loc o paradă militară, care va porni de la Palatul Buckingham şi va ajunge la Westminster Hall, unde coşciugul va fi depus timp de patru zile. Uşile vor fi deschise publicului larg timp de 23 de ore pe zi, pentru ca supuşii regali să-şi poată lua la revedere de la suverană.

În cele din urmă, 138 de ofiţeri ai Armatei Navale îi vor purta coşciugul, pe străzi, către locul de veci al suveranei. Regina va fi transportată cu o trăsură, folosită de toţi ceilalţi monarhi. E o tradiţie care datează din 1901, de la moartea reginei Victoria, când ofiţerii Armatei Navale au înlocuit caii speriaţi.