Ce trebuie să facă bărbatul să merite sex, mâncare şi laudă deplină? Ioana Ginghină are răspunsul

4 octombrie, 2021
5 ginghina2 jpg jpeg

Ce trebuie să facă bărbatul să merite sex, mâncare şi laudă deplină? Ioana Ginghină are răspunsul

Ioana Ginghină are convingerea că într-o relaţie trebuie să tragă ambii parteneri, pentru că avem de-a face cu un joc de echipă, asta în timp ce tot mai mulţi consideră că femeia trebuie să facă anumite lucruri ca să îşi ţină bărbatul acasa.

“Săptămână trecută, plecată fiind cu nişte colegi prin tară, am avut timp de stat pe la mese şi discutat discuţii, aşa cum fac colegii, prietenii, în turneu.

Discuţiile au fost ca de fiecare dată cu de toate, puţină politică, despre dieta şi mâncat sănătos, dar cumva inevitabil s-a ajuns şi la relaţii. Aici s-au cam aprins spiritele, căci deşi se vorbeşte de egalitate între sexe, nimeni nu crede în ea, ba mai mult nimeni nu şi-o doreşte, mai ales bărbaţii.

Totul a început după enunţul aproximativ, căci nu mi-l mai aduc aminte chiar cuvant cu cuvânt: “Femeia, dacă vrea să-şi ţină bărbatul acasă este foarte simplu; trebuie să-i gătească, să facă sex şi să-l laude tot timpul”.

Nu pot spune că nu este adevărat, nu mă număr printre femeile care îşi doresc egalitate cu bărbatul. Nu am cum să fiu egala cu el, nu pot fizic şi nici psihic, deci îmi place şi vreau să fiu femeie şi să fac ce fac femeile.

Nici el, bărbatul nu are cum să fie ca mine sau să facă ce fac eu, dar este o părere personală şi nu aici vreau să ajug.

După afirmaţia de mai sus, o colega de la masă a spus foarte just de altfel “ dar de ce trebuie doar femeia să facă ceva că să-şi tină bărbatul acasă. El, bărbatul de ce nu îşi pune problema că trebuie să facă ceva ca să-şi păstreze femeia”.

De aici discuţiile au escaladat şi nu are rost să vă povestesc mai mult, însă din păcate este cam adevărat.

Deşi femeia munceşte cot la cot cu bărbatul, în conştiinţa colectivă a rămas că femeia este cea care trebuie să facă orice ca să-şi ţină bărbatul acasă.

Ce trebuie să facă bărbatul să merite sex, mâncare şi laudă deplină? Păi tot în conştiinţa colectivă ar fi că dacă nu te bate, vine zilnic acasă şi aduce bani este bărbatul perfect.

Ce motive ai avea tu ca femeie să te plângi?

Acum în pandemie, când mulţi bărbaţi au muncit de acasă, au realizat ce înseamnă asta.

Se pare că cei mai afectaţi de statul acasă au fost bărbaţii.

Nu vorbesc aici de situaţia financiara, ci mă rezum doar la relaţiile cu familia, cu casa, cu acest job pe care femeile îl au în plus dar pe care nu îl pun neapărat la socoteală.

Pentru majoritatea femeilor, munca de acasă nu a fost neapărat o provocare.

În ciuda faptului că femeile depăşesc numărul bărbaţilor din forţa de muncă plătită, femeile îşi desfăşoară în continuare mai mult din munca casnică şi îngrijirea copiilor – aproape de două ori mai mult decât partenerii lor de sex masculine”, spune Ioana pe blog.

În pandemie lucrurile s-au schimbat. “Mulţi dintre bărbaţii care lucrează de acasă, pentru prima dată, au primit mai multe cerinţe zilnice de a avea grija de casă şi de copii. Deşi mulţi bărbaţi au mai experimentat inversarea tradiţională a rolurilor pentru perioadele scurte, totuşi nu au lucrat niciodată de acasă pentru o perioadă îndelungată.

Astfel că bărbaţii care participă mai mult şi sunt mai implicaţi la îndatoririle casnice pentru o perioadă extinsă de timp sunt mai deschişi către o schimbare a normelor de gen – acasă şi la locul de muncă. Bărbaţii care au lucrat de acasă în timpul pandemiei sunt mai predispuşi să aprecieze munca pentru familie a femeilor şi să-şi îmbunătăţească relaţia cu copiii lor.

Astfel ei vor ajunge să fie bărbatul acela pentru care femeia lor vă face orice că să-l ţină acasă şi să nu îl piardă.

Se spune că femeia este sufletul casei. Ea, cu frumuseţea, căldura, zâmbetul şi liniştea ei “încălzeşte” şi armonizează atmosfera căminului şi a familiei.

Sunt perfect de acord cu acest lucru, iar pentru asta avem nevoie şi noi de energie şi armonie în sufletul nostru.

Aceasta poate fi menţinută numai cu ajutorul celui de lângă noi. Şi noi avem nevoie de afecţiune, de încurajare, de susţinere şi de mici surprize ca să ştim că suntem apreciate şi iubite.

Relaţiile sunt joc de echipă. Toată lumea trebuie să “tragă” daca se vrea o realatie fericită şi împlinită”.



Recente pe Ok! Magazine

okmagazine ro (1) jpg
Top 7 schimbari care te intineresc dupa 35 de ani jpg
Câine, Pexels (1) jpg
Emme, stânga, fiica lui J Lo și dreapta fiica lui Ben Affleck, Seraphina, Profimedia jpg
George Nicolescu (1) jpg
Rapid și SOS Satele 3 jpg
Penelope Cruz, Profimedia (3) jpg
okmagazine (2) jpg
cum sa ti ingrijesti pielea in sezonul cald jpg
Massif2024 0314 233659 R5AN3006 AN jpg
Bononia (2) jpg
la Oscar, Messi, cainele din Anatomy of a Fall   jpg
Cillian Murphy și soția Yvonne McGuinness, Profimedia  (1) jpg
kitty spencer jpg
West Side Story foto Disney Plus
familie fericire bucatarie jpg
OKMagazine (2) (8) jpg
IMG 7838 PNG