Cea mai dezamăgitoare apariţie a Rihannei. Parcă este o adolescentă la balul de absolvire!

20 septembrie, 2017
rihanna 2 png

În ultima vreme este un adevărat dezastru vestimentar. A acumulat ceva kilograme în plus, dar pare că nu-i pasă, după câte observăm din apariţiile ei publice în haine care nu o mai avantajează. Chiar dacă s-a îngrăşat, a uita să-şi ajusteze şi garderoba care pare acum plină de haine neîncăpătoare pentru frumoasa cântăreaţă.

image

Rochii mult prea voluminoase, sau transparente, bustiere care par să-i sugrume sânii, ori sandale gladiator strânse pe picioare, toate sunt elemente care nu ar trebui să se mai regăsească în dulapul de fiţe al artistei. Dacă până acum criticii comentau ţinutele purtate de Riri, catalogându-le nepotrivite şi lipsite de bun-gust, ei bine, cea mai recentă apariţie a ei i-a lăsat fără cuvinte. Pur şi simplu horror. Rihanna a părut mai degrabă o păpuşă Barbie într-o rochie de tulle, cu extensii şi o grămadă de bijuterii.

image

Am mai văzut astfel de ţinute la adolescente, în seara balului de absolvire, dar nu ne-am fi aşteptat ca pretenţioasa Rihanna să apară fix într-o rochie demodată care, ce să mai spui, nici nu-i vine bine.  Încearcă întotdeauna să se tranforme cu ţinutele sale extravagante, dar de la o vreme reuşeşte doar să dezamăgească. Artista s-a asigurat că toţi ochii sunt pe ea la Săptămâna Modei de la Londra, marţi seara, când a apărut pe covorul roşu într-o rochie de tulle lila, cu eşarfă potrivită, sandale gladiator sclipitoare şi geantă purtată pe încheietură. Pentru a completa apariţia de prost-gust, Riri s-a împodobit cu diamante strălucitoare - colier, cercei, brăţări şi inele cu pietre strălucitoare. Vouă cum vi se pare apariţia divei?

image

Foto: Getty Images, Splash News



Recente pe Ok! Magazine

okmagazine ro (1) jpg
Top 7 schimbari care te intineresc dupa 35 de ani jpg
Câine, Pexels (1) jpg
Emme, stânga, fiica lui J Lo și dreapta fiica lui Ben Affleck, Seraphina, Profimedia jpg
George Nicolescu (1) jpg
Rapid și SOS Satele 3 jpg
Penelope Cruz, Profimedia (3) jpg
okmagazine (2) jpg
cum sa ti ingrijesti pielea in sezonul cald jpg
Massif2024 0314 233659 R5AN3006 AN jpg
Bononia (2) jpg
la Oscar, Messi, cainele din Anatomy of a Fall   jpg
Cillian Murphy și soția Yvonne McGuinness, Profimedia  (1) jpg
kitty spencer jpg
West Side Story foto Disney Plus
familie fericire bucatarie jpg
OKMagazine (2) (8) jpg
IMG 7838 PNG