Cea mai frumoasă femeie din lume s-a întâlnit cu doi dintre cei mai faimoşi fotbalişti

25 aprilie, 2017
julia roberts png

De curând a fost nominalizată Cea mai frumoasă femeie a anului 2017 de către revista People, iar acum i-a întâlnit pe doi dintre cei mai cunoscuţi şi mai talentaţi fotbalişti ai momentului. Celor mai mulţi oameni li se taie picioarele de emoţie atunci când îi întâlnesc pe Cristiano Ronaldo şi pe Lionel Messi, doi dintre cei mai buni jucători de fotbal din lume, dar, de data aceasta ei s-au declarat încântaţi să o întâlnească pe una dintre reginele de la Hollywood.

Aşa că onoarea a fost de ambele părţi, căci starurile din fotbal Ronaldo şi Messi au întâlnit-o pe actriţa Julia Roberts,  duminică la Madrid, după ce Barcelona a câştigat meciul în faţa lui Real Madrid cu 3-2, Messi fiind cel care a marcat cel de-al 500-lea gol al său pentru clubul sportiv din Spania. După ce s-au duelat cu mingea pe teren, cei doi rivali s-au întâlnit şi în vestiare şi au concurat pentru atenţia Juliei Roberts, distribuind pe Instagram fotografii alături de frumoasa de 49 de ani.

În timp ce pe contul de Instagram al clubului sportiv Barcelona trona fotografia cu Messi şi Julia, declarându-l pe fotbalist câştigător: "Şi Oscarul întotdeauna merge la Leo Messi", cei de la Real Madrid au distribuit un video cu Roberts întâlnindu-l pe Ronaldo, dar şi pe ceilalţi jucători ai echipei.

Şi Julia Roberts a declarat pentru fanii Real Madrid: "Sunt entuziasmată, toată familia mea este aici şi suntem încântaţi",  deşi nu a făcut niciun comentariu cu privire la care dintre staruri - Ronaldo sau Messi este preferatul ei.

Foto: Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG
Michael Douglas Zeta Jones GettyImages 1490705108 jpg
John Travolta și Kelly Preston, GettyImages (2) jpg
vedete la deschiderea VS jpg
Roberto Cavalli a murit   pagina oficiala jpg
Demi Moore, Profimedia (7) jpg
Angelina Jolie pe Boadway, Profimedia (10) jpg