Cea mai frumoasă prinţesă din lume a împlinit 4 ani! Leonore a Suediei, în noi portrete oficiale

21 februarie, 2018
Leonore4 png

Cea mai mică prinţesă din Suedia a împlinit, zilele trecute, patru ani, motiv pentru care a fost mare sărbătoare în familia regală. Ulterior, Casa Regală Suedeză a dat publicităţii câteva portrete oficiale cu micuţa.

Prinţesa Leonore a împlinit 4 ani

Fiica Prinţesei Madeleine şi a lui Christopher O`Neill şi-a sărbătorit, ieri, ziua de naştere! Prinţesa Leonore a împlinit patru ani, motiv pentru care a fost dată o mare petrecere în cinstea ei. Frăţiorul Nicolas, dar şi cei patru verişori ai săi, respectiv Prinţesa Estelle, Prinţul Oscar, Prinţul Alexander şi Prinţul Gabriel, au fost de asemenea prezenţi la petrecerea aniversară.

E cea mai frumoasă prinţesă din lume

Tot ieri, Casa Regală Suedeză a dat publicităţii şi câteva fotografii inedite, care ne-o arată pe Prinţesa Leonore la vârsta de 4 ani. Şi trebuie să recunoaştem că prinţesa e tare simpatică şi că are şanse să candideze şi chiar să câştige la categoria ”cel mai frumos vlăstar regal din lume”. Prinţesa Charlotte a Marii Britanii şi Prinţesa Estelle, moştenitoarea tronului suedez, au concurenţă serioasă în Prinţesa Leonore!

Leonore e fiica Prinţesei Madeleine a Suediei

În imaginile respective, Prinţesa Leonore poartă o rochiţă în nuanţa piersicii şi o fundiţă în păr. Fotografiile au fost realizate de către Erika Gerdemark, fotograful oficial al Curţii Regale din Suedia.

Familia lor.



Recente pe Ok! Magazine

Regele Charles, mesaj de Paște, Profimedia jpg
Charles și William, Getty (2) jpg
Meghan Markle și Prințul Harry 1 jpg
Hugh Grosvenor si Printul William   Getty Images jpg
Meghan Markle  foto   GettyImages, Instagram jpg
Prințul Harry, Meghan Markle  foto   GettyImages jpg
Kate Middleton vaccin colaj jpg
Regele Felipe, Regina Letizia și Leonor, de Ziua Spaniei foto GettyImages 1731552999 jpg
Regina Camilla foto Getty Images (2) jpg
Prințul Archie și Prințesa Lilibet jpg
Regele Charles în audiențe, Profimedia jpg
Kate Middleton în negru, GettyImages (1) jpg
FotoJetEugenie și Beatrice jpg
Printese si regine cu probleme de sanatate si cumpene   Casa Regala jpg
Margareta a României cu surorile Sofia și Maria Facebook jpg
Harry, Charles, Peter Phillips, Anne, Andrew și Edward la înmormântarea Reginei în 2022, GettyImages jpg
pippa kate jpeg
Kate Middleton foto getty images instagram jpg