News

Cea mai frumoasă zi din viaţa lor? Nici vorbă! Nunta acestor staruri a fost un dezastru!

Blake Lively & Ryan Reynolds: rochia miresei a luat foc

Ce-şi poate dori o mireasă decât o atmoferă romantică la nunta ei?! Ei bine, de aşa ceva a avut parte şi actriţa, în 2012, când i-a spus “Da!” în faţa altarului alesului ei. Însă petrecerea a schimbat radical buna dispoziţie a lui Blake. Şi asta din cauza unui incident memorabil din timpul ceremoniei.

“Florence Welch cânta la recepţie şi, ca să arate totul minunat, organizatorii nunţii au pus nişte artificii în décor, iar eu stăteam şi urmăream încântată spectacolul. Dar, la un moment dat, m-am uitat în jos şi am văzut că rochia mea avea o mare gaură de la artificii. Chiar în faţă îmi arsese rochia! Şi asta m-a întristat enorm!”, a povestit ulterior actriţa pentru Vogue.