Cea mai simpatică domnişoară de onoare de la o nuntă regală a crescut frumos!

24 mai, 2018
Royal Wedding   The Newlyweds Greet Wellwishers From The Buckingham Palace Balcony jpeg

S-a tot vorbit de micuţele domnişoare de onoare de la nunţile regale, cu ocazia celei a lui Harry şi-a lui Meghan, prilej pentru noi de a ne aminti de una dintre cele mai adorabile feţişoare.

Cea a Elizei Lopes, nepoata Ducesei Camilla din partea fiicei acesteia, Laura Lopes (40), cea mai mică domnişoară de onoare de la nunta Ducilor de Cambridge, de pe 29 aprilie 2011.

Eliza Lopes, în braţele bunicului vitreg, Charles

Nunta regală din 2011

Părinţii fetiţei, Laura şi Harry Lopes, căsătoriţi în 2006, sunt foarte apropiaţi de fraţii William şi Harry, numărându-se printre invitaţii de la nunţile acestora. Până la urmă, Laura este sora vitregă a fiilor lui Charles!

Micuţa Eliza, astăzi

Au trecut şapte ani de la nunta regală a Ducilor de Cambridge, iar micuţa care a furat inimile tuturor celor care au urmărit evenimentul a ajuns la vârsta de zece ani.

Cele mai recente fotografii cu fetiţa ne-o arată ca pe un copil frumos, care promite să se transforme într-o adolescentă fermecătoare.

Foto: Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Prințul Archie și Prințesa Lilibet jpg
Samuel Chatto, nepotul Prințesei Margret, s a apucat de olărit   Instagram 7 (4) jpg
Regina Letizia Regele Felipe profimedia 0867585293 jpg
Sophie, Ducesa de Edinburgh, Profimedia (1) jpg
Prințul Christian al Danemarcei Foto Instagram Casa Regală Daneză (2) jpg
Prințul Nikolaos al Greciei și Prințesa Tatiana Foto GettyImages (5) jpg
Kate Middleton, Prințesa Charlotte  foto   Getty jpg
Prințesa Victoria a Suediei profimedia 0867505361 jpg
Kate Middleton și Prințul Louis  foto   GettyImages jpg
Regina Letizia a Spaniei, GettyImages (4) jpg
Regele Juan Carlos la regata   profimedia 0857530431 jpg
FotoJet Harry și Louis jpg
Prinţesa Haya de Iordaniei si Sarah Ferguson la evenimentul Fundatiei Maiden Factor   Instagram (7) jpg
Prințesa Beatrice și Edoardo Mapelli Mozzi, GettyImages jpg
Harry și William în uniforme, GettyImages jpg
Kate Middleton William Camilla și Charles foto GettyImages 1343663306 jpg
Prințul Louis Foto Profimedia (1) jpg
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (2) jpg