Cele mai bisericoase celebrităţi. Cine merge la slujbă în fiecare duminică?

4 aprilie, 2017
Kanye, Kim, North & Family Attend Church On Easter Sunday jpeg

Am auzit de multe ori celebrităţi mulţumind lui Dumnezeu în discursurile lor de la evenimentele de amploare, în cadrul cărora au fost premiate, dar oare câte dintre starurile care se declară religioase sunt cu adevărat evlavioase şi în afara vieţii publice? Să vedem, aşadar, cine a fost surprins mergând la biserică, fără să ştie măcar că paparazzi au fost pe fază. 

Ben Affleck şi Jennifer Garner

image

Numărul unu în acest top i se cuvine lui Ben Affleck şi lui Jennifer Garner. Cei doi soţi sunt fotografiaţi atât de frecvent ieşind din biserică împreună cu cei trei copii - Violet, Seraphina şi Samuel, încât chiar şi noi ne mirăm cum un fost alcoolic - Ben, poate avea un viciu blamat de biserică şi totuşi frecventează lăcaşul de cult în fiecare săptămână.  De fiecare dată când Ben şi Jen sunt în oraş în vizită la familia lui Garner, ei merg la Christ Church United Methodist  din Virginia de Vest. Acolo au fost botezaţi şi cei trei copii ai cuplului.

Reese Witherspoon

image

Reese şi familia ei sunt enoriaşi care participă în mod frecvent la slujbele unei biserici din Santa Monica. Biserica face parte din viaţa lor şi o puteţi vedea pe actriţă aproape în fiecare duminică, şi mai ales de sărbători, ieşind din lăcaşul sfânt împreună cu cei trei copii ai săi cu Jim Toth - băieţii Tennesse şi Deacon şi fata Ava. Nu este de mirare acest lucru, căci Reese a fost crescută într-un mediu foarte religios - familia sa este adepta Bisericii Episcopale.

Mark Wahlberg

image

Nu contează cât de ocupat este acest star, el îşi face întotdeauna timp pentru a merge la biserică împreună cu familia sa în fiecare duminică.  Şi nu o dată, ci de două ori actorul a mărturisit că religia lui, catolic irlandez, este cel mai important lucru în viaţă şi că îi urmează valorile. Marc frecventează  Biserica Catolică Good Shepherd din Beverly Hills.

Prinţul William şi Ducesa Kate Middleton

Au botezat-o pe micuţa Charlotte la biserica St. Mary Magdalene din Sandringham.

Cele mai multe cupluri se furişează la o ieşire în miez de noapte după ce au primul copil. Nu este şi cazul cuplului regal. În cele câteva dăţi în care şi-au lăsat copiii acasă cu dădaca, Kate şi William au mers la biserică. După naşterea celui de-al doilea copil, Charlotte, Ducele şi Ducesa de Cambridge i-au luat pe cei mici, împreună cu bona, la slujba de duminică dimineaţa.

Familia Kardashian

Familia Kardashian merge la biserică în fiecare duminică.

Vă vine să credeţi sau nu, întreaga familie Kardahsian - Jenner merge la biserică în fiecare săptămână. Aşa că divele Kardashain, alături de soţi, de mamă şi de copiii familiei se reunesc duminică de duminică pentru a participa la slujba religioasă care se ţine la California Community Church. Poate că nu ne-am fi imaginat că sunt atât de evlavioşi, dar este mai mult de atât, căci Kris Jenner, mama clanului, a fost cea care a pus bazele acestei biserici în anul 2009, iar membrii plătesc 1.000 $ pe lună pentru a beneficia de serviciile sfinte.

Fergie şi Josh Duhamel

image

Fergie şi Josh sunt catolici şi merg la biserică în mod regulat. De când s-a născut copilul lor, cei doi îl iau în fiecare duminică pe băieţelul Axl Jack Duhamel cu ei la sesiunea de rugăciuni.

Gwen Stefani

image

Ea este o artistă celebră la Hollywood, extrem de ocupată, cu o carieră în muzică de succes şi un nou iubit pe cinste. Gwen, mamă a trei copii, mai are timp şi pentru latura spirituală a ei şi a micuţilor, aceasta fiind surprinsă frecvent de paparazzi ieşind dintr-o biserică din Los Angeles. Gwen se preocupă şi de latura spirituală, aşa că vizita la biserică din fiecare duminică este printre priorităţile sale şi ale micuţilor - Zuma, Apollo şi Kingston.

Foto: Arhiva OK!, Hepta



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
FotoJetCeline jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg