Cele mai ciudate pretenţii pe care vedetele le-au trecut în contractele lor prenupţiale

8 noiembrie, 2018
8 gettyimages 1058324016 jpg jpeg

Se iubesc la nebunie, dar, în caz de divorţ, sunt în stare să jupoaie pielea de pe partener. Ce pretenţii exagerate – ca să nu zicem aberante de-a dreptul – au starurile după despărţirea de soţ sau soţie?

image

Rapperul Ice-T e bine-mersi căsătorit cu voluptuoasa Coco Austin, cu care are şi o fetiţă drăguţă. Însă, dacă e să ajungă la divorţ, păzea, pentru că muzicianul de culoare e în stare de adevărate nebunii. Se pare că el a trecut negru pe alb, în contractul lui prenupţial cu sexoasa lui soţie, că îşi vrea înapoi “sânii şi posteriorul” individei. Nu mă întrebaţi cum ar fi concret posibil acest lucru. Cert e doar că doamna Ice-T are numeroase îmbunătăţiri estetice în acele zone anatomice, îmbunătăţiri pentru care cel mai probabil el a plătit. A făcut omul o investiţie, dar, dacă ajunge cumva pe minus, e normal să se retragă la timp şi să pretindă înapoierea “avansului”, nu credeţi?   

image

Un alt cuplu care pare mai fericit ca niciodată este cel format din Nicole Kidman şi Keith Urban, însă, vorba americanilor, niciodată să nu spunem “niciodată”. Până şi cei doi îndrăgostiţi au luat în calcul un eventual divorţ şi au semnat, fără ezitare, un contract prenupţial “la sânge”, care prevede ca muzicianul să încaseze câte 600.000 de dolari pentru fiecare an petrecut cu soţia Nicole. Ha, de parcă trebuie s-o suporte pe actriţă doar contra cost! Totuşi învoiala pică dacă Urban cade iar în patima drogurilor sau a alcoolului. Bine măcar atât!  

image

În ceea ce o priveşte pe Kim Kardashian, nici nu mă mir că a cerut bani de la soţior doar pentru că stă cu el! Regina reality show-urilor îşi ştie bine interesul şi cunoaşte la perfecţie valoarea dolarului. Tocmai de aceea a cerut, via contractul ei prenupţial, câte un milion de dolari pentru fiecare an petrecut alături de Kanye West, dar nu s-a oprit la doar atât. Ea a precizat şi că îşi doreşte să păstreze, în caz de divorţ, toate cadourile cu care o răsfaţă rapperul pe timpul mariajului lor. Dragă Kanye, sper să rezişti cât mai mult lângă soţia ta avară, pentru că divorţul va fi mult mai dureros chiar decât mariajul cu o persoană atât de materialistă!

image

Ei da, Mark Zuckerberg a fost cât se poate de îndreptăţit să ceară contract prenupţial, la averea lui de 19 miliarde de dolari! Şi nici măcar nu mă miram dacă îşi propunea, alb pe negru, să o “despăgubească” pe Priscilla Chan doar pentru că-i suportă hachiţele de intelectual dificil. Dar nu, contractul lor prenupţial conţine altceva! Conform celor semnate de amândoi soţii, domnul şi doamna Zuckerberg trebuie să beneficieze de o întâlnire romantică în fiecare săptămână şi să-şi treacă în program un minim de 100 de minute petrecute în singurătate. Cam ciudat, nu?

image

Jessica Biel a avut toată dreptatea din lume să îi ceară lui Justin Timberlake să semneze că îi va fi fidel pe timpul căsniciei lor, din moment ce artistului i-au cam fugit privirile spre alte femei înainte de nuntă. Mai interesant de-atât e că actriţa i-a promis, tot via contractul lor prenupţial, că va lua în calcul să-i facă un copil, dar doar după ce se convinge, câţiva ani la rând, că Justin şi-a scos complet infidelitatea din minte.  

image

Catherine Zeta-Jones i-a cerut atâţia bani lui Michael Douglas doar pentru că a acceptat să-i fie soţie, încât nu ne miră că ea a venit cu ideea măreaţă de a face un contract prenupţial cu soţul ei. 5 milioane de dolari pentru fiecare an petrecut cu starul hollywoodian nu-s de colo, nu? Nu mai spun de clauza de infidelitate, care prevede încă 5 milioane de dolari scoşi din conturile actorului şi transferaţi în conturile ei. Totuşi el n-a avut nicio pretenţie de la soţia lui? Ba da! Conform celor dorite de Michael, Zeta-Jones n-are voie să vorbească prin presă despre mariajul lor sau să ciripească ceva despre viaţa lor privată.



Recente pe Ok! Magazine

Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG