Cele mai copilăroase vedete

10 septembrie, 2015
cele mai copilaroase vedete jpeg

Comportamentul copilăros nu ţine neapărat de vârstă, unora le place să copilărească cât mai mult sau rămân pur şi simplu jucăuşe. Alţii dau dovadă de un comportament absolut imatur fără motive prea mari. Iată cele mai copilăroase vedete.

image

De nenumărate ori Charlie Sheen a dat dovadă că este copilăros, iar acest lucru i-a adus un real succes profesional. Un exemplu este discursul ţinut de Charlie la Sony Studios în septembrie.

Cele mai copilăroase vedete – comportamente copilăroase la vedete cu renume

Un comportament copilăros, aproape de neînţeles l-a avut şi bătăuşul Sean Penn, când a atârnat un fotograf  de la balcon la Metropolitan Pavilion în noiembrie la New York. Când vine vorba de comportamente copilăroase, însoţite de nervi, Naomi Campbell este renumită pentru faptul că aruncă cu telefoane în asistenţi şi cameriste.

image

Unele vedete autohtone se pare că nu vor să se maturizeze niciodată, chiar dacă vârsta la care au ajuns le-o cere într-un fel. Aşa se face să Silvia Dumitrescu se consideră o copilăroasă, iar acest lucru nu este departe de adevăr, căci în tinereţe era mai specială decât colegii de breaslă – purta fuste mini şi tunsoare periuţă. “Toată viaţa mea voi rămâne o copilăroasă şi cred cu tărie că este un mare dar de la Dumnezeu”.

Cele mai copilăroase vedete – o vedetă autohtonă, veşnic copilăroasă şi fericită

Credulă şi veşnic optimistă, uneori prea naivă, după cum recunoaşte, artista crede că acestea sunt lucrurile care i-au adus o viaţă uşoară. Îi place sentimentul de pe scenă şi a fost una dintre cele mai apreciate voci ale anilor 1990 în România. Videoclipurile sale sunt ieşite din comun, a avut multe colaborări şi împliniri pe plan muzical datorită comportamentului jucăuş, copilăros şi mereu deschis către nou. Muzica o face un om deosebit, după cum vedeta însăşi recunoaşte: “Scena mă atrage şi acum…acolo simt că pot să-mi exprim cel mai bine emoţiile, trăirile, acolo sunt liberă, acolo sunt şi femeie, şi copil, acolo sunt dulce şi amară, tandră şi nervoasă…sunt eu!”.

Cele mai copilăroase vedete – vedete enervant de copilăroase

image

O altă vedetă pe care mulţi o consideră excesiv de copilăroasă este Justin Bieber, care în loc să copilărească frumos, a ales să se afunde în alcool, droguri şi comportament de băiat dur. Imaginea de vedetă copilăroasă, care încă se bucură de adolescenţă s-a pierdut cam repede, după unii fani.

Faima lui Paris Hilton s-a răspândit destul de repede, dar nu datorită talentului, frumuseţii sau creativităţii vedetei, ci mai degrabă pentru comportamentul copilăros de care dă dovadă de fiecare dată. Faptul că a fost arestată pentru posesie de droguri şi încearcă să iasă în evidenţă cu lucruri şocante o plasează pe aceasta în rândul vedetele copilăroase, dar nu în sensul bun.

image

Deşi şi-a făcut intrarea în scenă într-un mod copilăros plăcut, Miley Cyrus a ajuns să fie privită cu mai mult dispreţ, decât cu bucurie de către cei mai mulţi fani. Comportamentul de adolescentă teribilistă, cu apariţii tot mai şocante în ultima vreme, o pun în lista celor mai enervant de copilăroase vedete.

Pentru unii, a deveni vedetă mult prea devreme, poate fi un factor de stres, iar asta nu duce decât la un singur lucru – exces de zel şi lipsă de încredere în sine. Lindsay Lohan a ales să aibă un comportament excesiv de extremist şi copilăros, iar după o adolescenţă cu probleme, continuă să fie un adult cu probleme legate de teribilism, consum de droguri şi alcool fără să încerce măcar să scape de ele.

image

O altă vedetă prea copilăroasă pentru gusturile fanilor este şi Lady Gaga, care în ultima vreme încearcă să pară mult mai talentată şi deşteaptă decât Katy Perry, lucru care o pune într-o lumină proastă. Competiţia ar trebui să o ţină în priză, nu să o enerveze pe diva pop, care ar trebui să îşi vadă de cântat şi atât.



Recente pe Ok! Magazine

Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg