Cele mai elegante cupluri la Gala Oscarurilor: cine a cucerit covorul roşu la dublu

Actualizat:
7 cupluri jpg jpeg

Aceste perechi au fost admirate pentru apariţiile lor rafinate la ceremonia Oscarurilor de noaptea trecută

Nicole Kidman & Keith Urban

Considerată marea perdantă a serii, Nicole a strălucit în ţinuta Armani Prive, alături de soţul său, Keith Urban. Cu rolul lui Lucille Ball din Being the Ricardos, ea a fost considerată o perioadă favorită la Oscarul pentru cea mai bună actriţă în rol principal - dar pe ultima sută de metri Jessica Chastain a intrat în cărţi. Şi a şi câştigat.

3 nicole si keith jpg jpeg

Benedict Cumberbatch & Sophie Hunter

Şi el s-a numărat printre marii perdanţi ai serii. A concurat la trofeul pentru cel mai bun actor în rol principal, cu interpretarea din the Power of the Dog  şi a pierdut în faţa lui Will Smith. Însă apariţia lui în costumul Brioni, alături de partenera lui, care a purtat Dior Haute Couture, a impresionat prin combinaţia de rafinament şi simplitate.

1 benedict si sotia jpg jpeg

Jamie Dornan & Amelia Warner

Sunt căsătoriţi de 9 ani, iar apariţiile lor sunt mereu apreciate. Aşa s-a întâmplat şi noaptea trecută, când Jamie a păşit pe covorul roşu într-un costum Valentino, însoţit de o Amelia strălucitoare în rochia aurie Giambattista Valli. Jamie a susţinut la această ceremonie filmul în care joacă, Belfast, care a câştigat Oscarul pentru cel mai bun scenariu original, semnat de Kenneth Branagh.

6 jamie si sotia bun jpg jpeg

Penelope Cruz & Javier Bardem

Ei au fost unul dintre cuplurile vedetă ale nopţii trecute, pentru că nu se întâmplă în fiecare an ca cele două jumătăţi ale unui power couple să fie nominalizate în acelaşi an la Oscar: Penelope, care a purtat o rochie Chanel, a concurat la trofeul pentru cea mai bună actriţă în rol principal, cu prestaţia din Parallel Mother, iar Javier a fost nominalizat la Oscarul pentru cel mai bun actor în rol principal cu interpretarea din Being the Ricardos.

4 penelope si javier jpg jpeg

Ashton Kutcher & Mila Kunis

Nenominalizaţi, dar atât de îndrăgiţi - Ashton şi Mila, care a purtat o rochie semnată Zuhair Murad, s-au numărat printre cele mai admirate cupluri de la Oscaruri.

2 mila si ashton jpg jpeg

Will Smith & Jada Pinkett Smith

El a câştigat Oscarul pentru cel mai bun actor în rol principal cu prestaţia din King Richard - iar cea mai mare susţinătoare a lui a fost chiar partenera sa, Jada, care a purtat o spectaculoasă creaţie Jean-Paul Gaultier.

5 will si jada jpg jpeg


Recente pe Ok! Magazine

Adela Popescu, foto Instagram  jpg
Epstein jpeg
Andra   FOTO FOTO Costin Dragomir, Pro TV (1) jpg
WALKER, TEXAS RANGER (1993)   CHUCK NORRIS  jpeg
FotoJet (70) jpg
Vedete la Vanity Fair Oscar Party Getty Images jpg
Christina Aguilera   profimedia 0670474867 jpg
andi moisescu facebook jpg
Anca Sigartău la podcastul Magic Life realizat de Liana Stanciu   captură de ecran (1) png
Actor Val Kilmer, GettyImages (1) jpg
Sting  foto   profimedia 0816146788 jpg
Kate Hudson, apariție rară alături de fiul Ryder, Profimedia (2) jpg
Elena Cârstea în 2026 (1) jpg
FotoJet (67) jpg
Jeffrey Epstein  foto   profimedia 0248726886 jpg
WhatsApp Image 2026 03 17 at 13 41 22 (3) jpeg
Roxana Ostroveanu   Facebook jpg
Alex Velea, Smiley și Connect R la podcastul Fain și simplu al lui Mihai Morar   captură de ecran (11) png