Red Carpet

Cele mai extravagante rochii de mireasă purtate de celebrităţi FOTO&VIDEO

Cele mai extravagante rochii de mireasă purtate de celebrităţi FOTO&VIDEO camera-retro icon Vezi galeria 23 poze

Chiar dacă sezonul nunţilor este acum în stand-by, viitoarele mirese pot căuta inspiraţie în cele mai fabuloase ţinute purtate vreodată de VIP-uri.

Acum, când pomii sunt în floare şi soarele îmbie la petreceri în aer liber, viitorii miri visează cu ochii deschişi la momentul în care starea lucrurilor va permite ca totul să reintre în normal şi ei să-şi poată continua planurile de nuntă. Până atunci, însă, au timp să mai revizuiască lista de cumpărături şi să se lase inspiraţi de cele mai fabuloase nunţi care au existat.

Iată care sunt cele mai scumpe rochii de mireasă purtate de celebrităţi.

Rochia de basm a Prinţesei Diana

La doar 20 de ani, Lady Di păşea spre altar la braţul Prinţului Charles. Ceremonia care a avut loc pe 29 iulie 1981 a fost poate cea mai grandioasă din istoria regalităţii, mireasa strălucind la propriu ca o prinţesă din basme. La acea vreme, rochia sa a costat 12.000 de dolari (echivalentul a 31.000 de dolari în 2016), ceea ce astăzi poate nu pare o sumă uriaşă pentru miresele cu dare de mână, dar care la acel moment a fost privită ca o adevărată extravaganţă. 

Creaţia realizată de Elizabeth şi David Emanuel avea o trenă de peste 7 metri şi avea 10.000 de perle aplicate. Iar voalul a fost chiar mai lung decât trena, fiind folosiţi 123 m2 de tulle.

Victoria Beckham, "prinţesa showbizului britanic"

De la Buckingham, trecem la "Beckingham", cum a fost numit palatul în care şi-au început viaţa de familie Victoria şi David Beckham, regii showbizului britanic. Fosta Spice Girl a devenit soţia marelu fotbalist de la Manchester United pe 4 iulie 1999.

Prinţesa posh a vrut să îmbrace cea mai stilată rochie, apelând la creatoarea de modă Vera Wang, care i-a realizat o rochie cu corset în ape aurii, care a costat 100.000 de dolari.

Citește și ...