Cele mai extravagante rochii de mireasă purtate de celebrităţi FOTO&VIDEO

6 aprilie, 2020
25 cele mai extravagante rochii de mireasa vedete printesa diana gwen stefani angelina jolie jpg jpeg

Chiar dacă sezonul nunţilor este acum în stand-by, viitoarele mirese pot căuta inspiraţie în cele mai fabuloase ţinute purtate vreodată de VIP-uri.

Acum, când pomii sunt în floare şi soarele îmbie la petreceri în aer liber, viitorii miri visează cu ochii deschişi la momentul în care starea lucrurilor va permite ca totul să reintre în normal şi ei să-şi poată continua planurile de nuntă. Până atunci, însă, au timp să mai revizuiască lista de cumpărături şi să se lase inspiraţi de cele mai fabuloase nunţi care au existat.

Iată care sunt cele mai scumpe rochii de mireasă purtate de celebrităţi.

Rochia de basm a Prinţesei Diana

3 printesa diana nunta rochie de mireasa lady di 1 jpg jpeg

La doar 20 de ani, Lady Di păşea spre altar la braţul Prinţului Charles. Ceremonia care a avut loc pe 29 iulie 1981 a fost poate cea mai grandioasă din istoria regalităţii, mireasa strălucind la propriu ca o prinţesă din basme. La acea vreme, rochia sa a costat 12.000 de dolari (echivalentul a 31.000 de dolari în 2016), ceea ce astăzi poate nu pare o sumă uriaşă pentru miresele cu dare de mână, dar care la acel moment a fost privită ca o adevărată extravaganţă. 

1 printesa diana nunta rochie de mireasa lady di 2 jpg jpeg

Creaţia realizată de Elizabeth şi David Emanuel avea o trenă de peste 7 metri şi avea 10.000 de perle aplicate. Iar voalul a fost chiar mai lung decât trena, fiind folosiţi 123 m2 de tulle.

Victoria Beckham, "prinţesa showbizului britanic"

3 victoria beckham rochie de mireasa jpg jpeg

De la Buckingham, trecem la "Beckingham", cum a fost numit palatul în care şi-au început viaţa de familie Victoria şi David Beckham, regii showbizului britanic. Fosta Spice Girl a devenit soţia marelu fotbalist de la Manchester United pe 4 iulie 1999.

Prinţesa posh a vrut să îmbrace cea mai stilată rochie, apelând la creatoarea de modă Vera Wang, care i-a realizat o rochie cu corset în ape aurii, care a costat 100.000 de dolari.

Gwen Stefani, mireasa excentrică

17 gavin rossdale finally proposed to gwen stefani and in september 2002 the couple were married in london at st paul s church covent garden jpg jpeg

Prima care a avut curajul să aducă, cu adevărat, culoare la nunta ei a fost solista trupei No Doubt. Şi, fără îndoială, ea s-a făcut remarcată la nunta ei cu David Rossdale din septembrie 2002, de la St. Paul's Church, când a ales o rochie pe un umăr în degrade, cu poalele "înmuiate" în roz.

Creaţia lui John Galiano de la Casa Dior a făcut vâlvă, la acea vreme, fiind una cu totul ieşită din tipare. De altfel, neobişnuita rochie de mireasă este acum expusă la Muzeul Victoria & Albert.

18 stefani wore a christian dior by john galliano gown matching her lipstick to the pink hue of the dress jpg jpeg

Nicole Richie, "prinţesa urbană"

7 nicole richie rochie de mireasa 2 jpg jpeg

Fiica adoptivă a lui Lionel Richie va sărbători anul acesta două decenii de mariaj cu Joel Madden. Cei doi s-au căsătorit pe 11 decembrie 2010, în cadrul unei ceremonii care a devenit subiectul exclusiv al revistei Hello.

5 1476796054 ghk most expensive wedding dresses nicole richie hello 1 jpg jpeg

Vedeta a purtat nu una, ci trei rochii de mireasă în ziua nunţii, toate cele trei ţinute fiind realizate de casa Marchesa. Pentru prima rochie, care a costat 20.000 de dolari, s-au folosit zeci de metri de organza pentru multiplele volane suprapuse, care au creat senzaţia unei mirese îmbrăcate în vată în zahăr.

6 nicole richie rochie de mireasa jpg jpeg

Kate Middleton, noua "Prinţesă a inimilor"

11 kate middleton rochia de mireasa 2 jpg jpeg

Poate că Prinţului William i-au trebuit câţiva ani să realizeze că sortita lui e Catherine Middleton, pe care o iubea încă din anii de colegiu. Dar iată că, până la urmă, povestea lor a fost una cu happy end, sărbătorită cu mare fast prin ceremonia demnă de un viitor rege, pe 29 aprilie 2011.

10 kate middleton rochia de mireasa 1 jpg jpeg

Ştiind că toţi ochii vor fi pe ea, ca noră a regretatei şi inegalabilei Lady Diana, Kate Middleton şi-a ales cu grijă rochia de mireasă, optând pentru un model clasic, croit perfect pe formele ei de zână de designerul britanic Sarah Burton de la casa Alexander McQueen. 

12 kate middleton rochia de mireasa 3 jpg jpeg

Aparent simplă, rochia care valorează 400.000 de dolari are mânecile dintr-o dantelă ţesută manual, la fel ca aplicaţiile de cristale şi perle de pe poala rochiei şi de pe trenă, prinse sub formă de narcise şi trandafiri.

Jessica Biel, cealaltă mireasă în roz

8 jessica biel rochie de mireasa jpg jpeg

Nu s-a lăsat până nu l-a convins pe Justin Timberlake să o ducă la altar, iar când a reuşit, în 2012, a făcut din nunta lor o siropoasă declaraţie despre cum trăieşte ea "la vie en rose". Şi asta pentru că Jessica Biel şi-a dorit să iasă din tipare, alegând să fie o mireasă în roz.

Rochia ei ca o bonboană fondantă, realizată pe corset, cu voaluri suprapuse din voal cu print floral, a costat 100.000 de dolari şi a putut fi văzută în premieră pe coperta revistei People.

9 jessica biel nunta jpg jpeg

Kim Kardashian, "regina reality show-ului"

16 kim kardashian mireasa 2 jpg jpeg

Devenită peste noapte super star, în urma unei largi mediatizări şi a unei scandaloase lansări cu ajutorul unei casete video porno, vedeta din America şi-a pregătit în detaliu cea de-a treia nuntă. Căci ceremonia în cadrul căreia avea să devină doamna Kanye West trebuia musai s-o întreacă pe prima, cea cu producătorul Damon Thomas din 2004, dar şi cea cu jucătorul de baschet Kris Humphries, din 2011.

13 kim kardashian rochie de mireasa 1 jpg jpeg

Aşa se face că ziua de 24 mai 2014 a fost una specială, gândită să aibă loc în Florenţa, Italia. Întreaga ceremonie ar fi costat nu mai puţin de 14 milioane de dolari, însă mirii şi-au scos cheltuiala şi chiar au avut multe milioane de câştigat după ce au vândut drepturile difuzare pentru 21 de milioane de dolari televiziunii E!Entertainment, cel care difuzeaza reality-show-ul „Keeping Up With The Kardashians”. 

14 kim kardashian rochie de mireasa 2 jpg jpeg

Rochia lui Kim a fost mai clasică decât s-au aşteptat mulţi, dar s-a mulat perfect pe formele ei voluptuoase, responsabil cu realizarea ei fiind Riccardo Tisci de la renumita casă Givenchy. O extravaganţă care a costat 400.000 de dolari.

15 kim kardashian mireasa 1 jpg jpeg

Marica Pellegrinelli, o rochie ca o dedicaţie muzicală

21 marica pellegrinelli rochie de mireasa eros ramazzotti nunta 3 jpg jpeg

Pe 23 iunie 2014, chiar de Solstiţiul de Vară, celebrul artist italian Eros Ramazzotti ajungea pentru a doua oară la altar, având-o la braţ pe mult mai tânăra Marica Pellegrinelli. 

Nunta cântăreţului italian, care avea atunci 50 de ani, a avut loc la Palatul Regal din Milano. Ca un tribut pentru cariera artistului, manechinul, pe atunci în vârstă de 25 de ani, şi-a comandat la casa Valentino o rochie de mireasă dintr-un material pe care au fost imprimate partituri muzicale. Imprimeul rochiei, însă, nu a fost ales aleator. Notele aşezate pe portativele de pe rochie, au fost luate chiar din piesa de dragoste, preferată, a celor doi miri.

20 marica pellegrinelli rochie de mireasa eros ramazzotti nunta 2 jpg jpeg

Atât ţinuta mirelul, cât şi cea a miresei, au fost create de Maria Grazia Chiuri şi Pierpaolo Piccioli, directori de creaţie ai casei de modă Valentino.

3 marica pellegrinelli rochie de mireasa eros ramazzotti nunta 1 jpg jpeg

Angelina Jolie, un voal de poveste

22 angelina jolie rochie de mireasa jpg jpeg

Una dintre cele mai aşteptate nunţi din showbiz-ul internaţional a fost cea dintre Angelina Jolie şi Brad Pitt. Cei doi erau împreună din 2005 şi aveau în grijă deja 6 copii - dintre care 3 ai lor, biologici. Aşa că ceremonia din august 2014 părea să fie un vis devenit realitate.

23 rochie de mireasa angelina jolie jpg jpeg

Aşa cum era de aşteptat, nunta a avut loc în cerc restrâns, la reşedinţa lor de suflet, Chateau Miraval, în Franţa. În ziua cea mare, actriţa a strălucit într-o rochie ivory, semnată Luigi Massi, de la Atelier Versace. Simplitatea creaţiei satinate, cu bust empire, a fost condimentată de voalul pictat de cei şase copiii ai cuplului Brangelina.

Amal Alamuddin, prinţesa libaneză

24 amal clooney rochie nunta jpg jpeg

Ea a fost cea care l-a convins pe George Clooney să mai dea o şansă mariajului. O avocată dură, ce militează pentru drepturile omului şi care nu a făcut un ţel din a intra în lumina reflectoarelor, precum alte foste iubite ale starului hollywoodian. 

Dacă George Clooney i-a câştigat mâna, Oscar de la Renta i-a câştigat inima cu rochia pe care i-a creat-o pentru evenimentul nupţial din septembrie 2014, de la Veneţia. Dacă la repetiţiile de nuntă Amal a purtat o rochie Giambattista Valli cu croială tip rândunică şi imprimeu floral, la altar a îmbrăcat creaţia ivoire a lui de la Renta, cu umerii descoperiţi, brodată manual cu dantelă franţuzească. 

Rochia a rămas iconică şi pentru faptul că era ultima creaţie pentru o celebritatea realizată de Oscar de la Renta, cu o lună înainte de-a muri. De altfel, rochia a fost expusă şi în cadrul expoziţiei "The Glamour and Romance of Oscar de la Renta", în Muzeul de Arte Frumoase din Houston.

Foto: Mirrorpix, Profimedia, Getty Images, Pinterest, capturi video



Recente pe Ok! Magazine

la marche 3 jpg
oscar 2016 lady gaga taylor kinney jpeg
Florin Ristei Te cunosc de undeva jpg
4 ela34 jpg jpeg
5 al10 jpg jpeg
1 negru21 jpg jpeg
1 andreea80 jpg jpeg
3 sm92 jpg jpeg
1 profimedia 0680528022 jpg jpeg
4 dichi9 jpg jpeg
3 ange jpg jpeg
1 profimedia 0678190295 jpg jpeg
7 corina10 jpg jpeg
1 profimedia 0674040087 jpg jpeg
1 fotojet 20 jpg jpeg
1 ioana ginghina pentru antonia nae jpg jpeg
1 fotojet 26 jpg jpeg
1 sean diddy combs la oscar cu fiica sa chance actrita 9 1 jpg jpeg