Cele mai FIT vedete din România

14 martie, 2018
FotoJet (2) jpeg

Arată SUPER din cap până-n picioare! Însă silueta lor desăvârşită necesită un program strict de exerciţii fizice şi mare atenţie la alimentaţia zilnică. Iată cine sunt starurile care pun accent pe un trup bine lucrat la sală!

Mihaela Rădulescu

image

Vedeta de 48 de ani şi-a dat seama de mult timp că va reuşi să ţină timpul în loc numai adoptând un stil de viaţă sănătos. Astfel a integrat sportul în viaţa ei şi bine a făcut, pentru că arată mai bine ca niciodată! Braţe tonifiate, talie de viespe şi nişte picioare bine conturate de o masă musculată bine lucrată la sală - acesta este rezultatul efortului fizic depus de Mihaela constant.

image

Mai mult decât să viziteze sala de fitness, vedeta nu se dă în lături nici de la practica orice sport i se pare interesant. Astfel, o vedem super activă tot timpul, ceea ce este de fapt cheia menţinerii ei într-o formă de zile mari.

image

Adelina Pestriţu

image

O fi ea însărcinată acum şi cu motoarele nu la fel de turate ca înainte de sarcină, însă Adelina nu renunţă la viaţa dinamică ce i se potriveşte atât de bine. De fapt, vedeta şi-a umplut paginile de la social media cu imagini care o pun în valoare... mai ales fizic.

image

Este limpede cu ochiul liber că are maximă grijă de ea! Nu lasă niciun detaliu fizic de izbelişte în fotografiile postate online, la fel cum nici în viaţa de zi cu zi nu se abate de la un program de fitness care să îi garanteze o siluetă de vis.

image

Chiar recent a postat această imagine de la sală, alături de care a adăugat un comentariu cu privire la stilul de viaţă activ, care este, în continuare, un "must" pentru ea.

Anda Adam

image

Ce comentarii mai putem avea la asemenea imagine?! Vedeta arată demenţial şi ea ştie asta! Fiecare centimetru din trupul ei fit este lucrat la sală cu mare atenţie, astfel încât rezultatul să ne lase pe toţi cu gura căscată. Şi dacă insinuaţi cumva că fotografia a fost retuşată, poate aveţi dreptate, dar nu atât de mult încât să îi contureze muşchii pe care Anda nu i-ar avea în realitate.

image

A avut momente în care s-a accidentat şi o pauză sportivă a fost mai mult decât necesară, conform indicaţiilor medicului, însă cântăreaţa de-abia aştepta să-şi reia antrenamentul, aşa cum şi-a informat şi admiratorii pe pagina ei de socializare.

image

Mămica unei fetiţe superbe şi-a revenit la silueta de dinaintea sarcinii fără mare efort. Sau cel puţin aşa ne pare nouă, care îi admirăm silueta adolescentină a Andei.

Carmen Brumă

image

Nu le puteam trece în revistă pe vedetele super fit de la noi fără să o menţionăm pe partenera lui Mircea Badea, care, la cei 40 de ani ai ei, arată mult mai bine decât în adolescenţă, când, culmea, era supraponderală.

image

Tocmai pentru că ştie cum e să te incomodeze atât fizic, cât şi psihic kilogramele în plus, Carmen s-a apucat de sport şi... nu s-a mai lăsat. De fapt, ea şi-a menţinut stilul de viaţă activ şi în timpul sarcinii, lucru privit cu oarecare suspiciune de un număr de români.

image

Adevărul e că, atunci când o priveşti, îţi spui că tot efortul ei a meritat! Cine nu-şi doreşte un trup ca al ei? Doar Brumă arată, la 40 de ani, mai bine decât multe tinere de 20 de ani, nu?

foto - Facebook



Recente pe Ok! Magazine

Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg