Cele mai frecvente greşeli comise de persoanele care ţin post

Actualizat:
1 post jpg jpeg

Postul Paştelui, supranumit Postul Mare, reprezintă pentru creştini una dintre cele mai importante perioade din an. Dincolo de însemnătatea sa religioasă, postul este o perioadă în care se produc extrem de multe transformări la nivel fizic.

„Reducerea cu doar 12% a consumului zilnic de calorii poate îmbunătăţi sănătatea generală a organismului şi chiar prelungi durata de viaţă. Studiile de specialitate au surprins îmbunătăţiri ale indicilor de masă corporală, ale toleranţei la glucoză sau ale acţiunii insulinei, precum şi scăderea proceselor inflamatorii. Mai mult decât atât, la persoanele care ţin post se remarcă o creştere a performanţelor intelectuale şi a eficienţei acţiunilor cotidiene, instalându-se de asemenea un sentiment de claritate, flexibilitate şi o energie pozitivă”, afirmă Maria Martac, biolog, consultant în nutriţie şi Health Coach.

Căror persoane le este contraindicat postul?

Postul poate fi ţinut de către orice persoană sănătoasă din punct de vedere clinic, cu excepţia copiilor în creştere şi al femeilor însărcinate. Postul nu este recomandat persoanelor care suferă de cancer, malnutriţie, diabet de tip 1 sau alte afecţiuni precum guta sau aritmia cardiacă. Nu în ultimul rând, postul nu este recomandat bătrânilor, persoanelor care au suferit transplanturi sau au tratamente imunosupresoare pentru diferite afecţiuni.

Alimente ideale în timpul postului

„Chiar dacă alegem să ţinem post, organismul nostru are în continuare nevoie de toţi macronutrienţii (proteine, lipide şi glucide) micronutrienţii (vitamine, minerale), fibre şi apă. Atunci când vorbim de sursele de proteine vegetale obligatorii, putem aminti mazărea, ciupercile, quinoa, fasolea, cânepa, năutul, amaranth-ul, alunele, migdalele, avocado, zarzavaturile, brocolli sau dovlecelul.

Dacă ne gândim la sursele de Omega 3 şi 6, notăm aici seminţele de in, ulei de floarea soarelui presat la rece, măsline sau dovleac. Printre carbohidraţii complecşi, cu descărcare prelungită, se numără orezul şi pastele integrale, precum şi biscuiţii şi pâinea din macris integral. Nu în ultimul rând, este important să consumăm fructe şi salate din legume crude de exemplu morcov, ţelină, pătrunjel, varză, gulie sau pregatite la aburi păstârnac, sparanghel, praz. De asemenea, recomand în aceste perioade consumul de ceaiuri medicinale neîndulcite din plante precum arnica, gălbenele, coada-şoricelului, gălbenele, soc, salvie, urzică, afin, tei, mentă, sânziene galbene, păpădie, tătănească”, adaugă Maria Martac.

Doar pentru că în timpul postului putem consuma alimente de natură vegetală, nu înseamnă că trebuie să exagerăm cu ele. Astfel, este complet greşit să considerăm că putem ronţăi toată ziua dulciuri, covrigei, fructe sau seminţe. Aportul excesiv de alimente, chiar dacă nu sunt de origine animală, determină apariţia rezistenţei la insulină şi creşterea ţesutului adipos.

„Cel mai bun sfat pe care îl pot da persoanelor care ţin post este să evite pe cât posibil aşa numitele produse ‘de post’: covrigii, pateurile vegetale, gogoşile sau şniţelele din soia înecate în grăsimi trans (margarină), care nu fac altceva decât să ne îngraşă şi să ne îmbolnăvească”, avertizează specialistul.



Recente pe Ok! Magazine

1791206351 quiK jpg
okmagazine ro tamara bellis TkwBK8nbA8I unsplash jpg
sauna fest 2026 2  jpeg
Tenorul Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu   3 tenori ieșeni 2 jpg
Cazinoul din Constanța, finalist în prestigioasa competiție European Museum Academy Awards 2026, din Spania
pexels julia m cameron 4144982 jpg
pexels ian panelo 20737591 jpg
Brașov foto Dan Roșu jpg
PRIMARK (11) jpg
4 pasi pentru un machiaj potrivit in prima zi la un job nou jpg
biblioteca jpeg
cremă antirid profesională xpertbeauty jpg
tricou polo bărbătesc bman jpg
e145e8ca4147a859fbc012a2245e630fac jpg
afis jpg
okmagazine ro pexels nerosable 12860628 jpg
cele mai bune genti dama din piele naturala si ecologica ce merita cumparat (1) jpg
elegan a i stil in salile de joc din monte carlo pove ti din lumea exclusivista a aristocra iei jpg