Cele mai frumoase prinţese ale lumii

26 martie, 2015
letizia si felipe 453310064 jpeg

Când frumuseţea unei femei este dublată de un titlu nobiliar, ne simţim ca în basmele în care prinţesele erau descrise întotdeauna ca fiind desăvârşite. Vă invităm să revenim în vremurile noastre şi să le cunoaştem pe cele mai frumoase

Când frumuseţea unei femei este dublată de un titlu nobiliar, ne simţim ca în basmele în care prinţesele erau descrise întotdeauna ca fiind desăvârşite. Vă invităm să revenim în vremurile noastre şi să le cunoaştem pe cele mai frumoase prinţese ale lumii! Frumoase şi populare, am completa...

Cele mai frumoase prinţese ale lumii. Kate Middleton: 33 de ani

Casa Regală Britanică

În aprilie, va deveni mamă pentru a doua oară. Şi trebuie să recunoaştem că este una dintre cele mai frumoase şi în formă femei însărcinate pe care le-am văzut până acum. Este deja în luna a opta şi încă reuşeşte să fie seducătoare în ţinutele adoptate pentru evenimentele oficiale la care participă. William este, cu siguranţă, norocos!

Letizia, Regina Spaniei: 42 de ani

Casa Regală Spaniolă

E drept că frumoasa soţie a Regelui Felipe a urcat o treaptă în ierarhia regală şi nu mai are titlul de prinţesă, dar chiar nu poate lipsi din acest top al frumuseţilor cu coroană. Asta pentru că fosta prezentatoare TV şi mama a două fetiţe adorabile este, cu siguranţă, cea mai cool reprezentantă a monarhiilor europene. Şi-are şi o frumuseţe fără vârstă.

Prinţesa Charlene de Monaco: 37 de ani

Principatul de Monaco

Soţia lui Albert nu-i doar unul dintre cele mai frumoase chipuri de la casele regale, ci şi, bănuim noi, una dintre puţinele prinţese care ar arăta de minune într-un costum de baie Speedo. Doar vorbim despre o fostă campioană la înot! În plus, ne place îndrăzneala sud-africancei în ceea ce priveşte ţinutele şi tunsorile adoptate în public.

Charlotte Casiraghi: 28 de ani

Principatul de Monaco

Chiar dacă, spre deosebire de cele de mai sus, Charlotte are sânge albastru, nu deţine titlul de prinţesă, nici ea şi nici fraţii Pierre şi Andrea, ceilalţi doi copii ai Prinţesei Caroline de Monaco. Cu toate acestea, frumoasa monegască se ridică la înălţimea statutului de nepoată a legendarei Grace Kelly, putând rivaliza oricând cu o actriţă de la Hollywood.

Prinţesa Madeleine: 32 de ani

Casa Regală Suedeză

A patra pe linia de succesiune la tronul regal este o frumuseţe clasică, nordică. De altfel, şi ceilalţi doi fraţi ai ei sunt chipeşi, în special seducătorul Prinţ Carl Philip, dar aici nu este vorba despre el. Fără nicio şansă la tron, sora mai mică a Prinţesei Victoria s-a dedicat familiei, căsătorindu-se în 2013 şi devenind mamă un an mai târziu. O mamă foarte frumoasă, ce mai!



Recente pe Ok! Magazine

Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti, Profimedia jpg
Lucien Laviscount și Shakira, Profimedia (3) jpg
FotoJetGillian jpg
Paris Prince și Blanket Jackson GettyImages 2117918841 jpg
Salma Hayek și Valentina Paloma Pinault la Oscaruri, Getty (3) jpg
4 arnold schwarzenegger jpg jpeg
Shakira, GettyImages 2103262299 jpg
cameron diaz mama 51  jpg
FotoJetKateșiCatherine jpg
Shannen Doherty Kate Middleton jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, Getty Images (4) jpg
Dan Negru, Florin Piersic, Leon Dănăilă jpg
Michelle Pfeiffer, Getty jpg
Kathy Hilton Paris și Nicky (2) png
FotoJetKate Piers jpg
supermodele de altădată jpg
Andra și invitații săi în concertul Tradițional, Arhivă personală jpg
Emmanuel Macron   Soazig de la Moissonniere (2) jpg