Cele mai frumoase nunţi regale

17 decembrie, 2015
princess madeleine jpeg

În timp ce unii visează la poveşti de dragoste cu prinţi şi prinţese, alţii chiar le trăiesc. Căci da, printre noi trăiesc şi aceste capete încoronate a căror viaţă ne suscită interesul. Iar în ultimii ani, chiar am asistat la unele dintre cele mai frumoase nunţi regale. Haideţi să ni le amintim!

1.Începem cu cea mai recentă. Adică, cea a lui Andrea Casiraghi, nepotul lui Grace Kelly, cu italianca Beatrice Borromeo.

Pierre şi Beatrice

Cei doi s-au căsătorit civil la Monaco pe 25 iulie, iar la începutul lunii august a avut loc şi ceremonia religioasă. La cea din urmă, Beatrice a îmbrăcat o superbă rochie Valentino, într-o nuanţă roz, în timp ce mirele a purtat un costum de vară, gri.

După nuntă a avut loc o petrecere organizată la somptuosul castel medieval Rocca di Barromeo di Angera, deţinut de familia miresei pe malul lacului Maggiore, în Italia.

Desigur, la nunta celor doi au participat toate regalităţile de Monaco precumPrinţesa Caroline cu fiica ei, Charlotte Casiraghi şi soţul acesteia, Gad Elmaleh, şi Prinţesa Stephanie de Monaco, cât şi Andrea Casiraghi cu soţia sa, Tatiana Santo Domingo şi fiul lor, Sacha.

2.Continuăm cu nunta din 2013 a Prinţului Rahim Aga Khan cu fostul model Kendra Salwa Spears.

image

Interesant de ştiut este că modelul american a fost nevoit să renunţe numele şi identitatea ei pentru a se transforma în Prinţesa Salwa Aga Khan, soţia fiului cel mare al lui Aga Khan IV.

Cei doi s-au căsătorit în cadrul unei ceremonii somptuoase organizate la Geneva, Elveţia şi au purtat costume specifice culturii lor.

În urma nunţii, ea şi soţul ei, Prinţul Rahim, au moştenit averea fabuloasă de 800 de milioane de dolari. Desigur, ne aşteptam la acest lucru, dat fiind faptul că vorbim de un prinţ care a fost clasat în top 10 cei mai bogaţi monarhi ai lumii.

3.O altă nuntă frumoasă a fost cea a prinţesei Madeleine a Suediei cu bancherul Christopher O’Neill.

Fotografii oficiale de la nunta Prinţesei Madeleine

Fiica cea mică a regelui Suediei s-a căsătorit în 2013 la Stockholm cu expertul americano-britanic Christopher O’Neill, în cadrul unei ceremonii fastuoase.

Prinţesa Madeleine şi Christopher s-au căsătorit în capela palatului regal din Stockholm, iar apoi s-au plimbat într-o trăsură regală pe străzile din jurul palatului, sub privirile admirative a câtorva mii de persoane.

Cortegiul regal a măsurat 350 de metri, iar nunta a fost transmisă pe posturile TV timp de patru ore şi jumătate. Banchetul de nuntă a fost pe măsură, strângând laolaltă nu mai bine de 400 de invitaţi.

Mireasa a îmbrăcat o rochie Valentino, din organza de mătase, cu dantelă Chantilly decorată cu flori de portocal şi o trenă lungă de patru metri.

4. Nu putem să n-o menţionăm, chiar şi-n treacăt, pe cea mai urmărită nuntă a planetei (un milion de oameni au ieşit pe străzile Londrei, iar altele două au urmărit transmisiunea în direct). Altfel spus, nunta Prinţului William cu Kate Middleton.

image

Ştim cu toţii că a fost de departe cea mai elegantă şi cea mai frumoasă, aşa că trecem uşor pe lângă ea. Menţionăm doar că Ducesa noastră preferată a îmbrăcat o rochie confecţionată de Sarah Burton pentru McQueen.

5. Ajungem şi la nunta Prinţului Guillaume de Luxemburg care a reuşit să se căsătorească chiar cu o contesă belgiană, şi anume Stephanie de Lannoy. Aşadar, vorbim de o nuntă cu doi miri cu sânge albastru, în care eticheta a dat tonul.

image

Mireasa a purtat o rochie cu un croi modernist, semnată Elie Saab.

6. Şi anul 2011 a fost încărcat de astfel de evenimente. Prinţul Albert de Monaco s-a căsătorit cu fosta sportivă de origine sud-africană Charlene Wittstock. Charlene a purtat la fastuosul eveniment o rochie superbă Giorgio Armani Prive.

Sursa foto: Hepta / Getty / Arhiva ADH

image


Recente pe Ok! Magazine

Harry și Meghan profimedia 0801441590 jpg
Kate Middleton și Prințul William (1) jpg
Prințul Louis fotografie aniversară la 6 ani jpg
Lady Gabriella Kingston și Thomas Kingston, Profimedia jpg
Pippa, Carole și Kate Middleton, Profimedia (1) jpg
Kate Middleton și Louis  foto   GettyImages jpg
Kate Middleton în negru, GettyImages (1) jpg
Printesa Isabella a Danemarcei Foto Getty Images jpg
Wallis Simpson și Ducele de Windsor   GettyImages 3430676 jpg
Prințesa Charlene de Monaco la campionatul de rugby  GettyImages 2147944792 jpg
Regina Camilla Foto profimedia (6) jpg
FotoJetdeKent jpg
regele charles si william si harry jpg
Meghan Markle cu Kelly McKee Zajfen pt Alliance of Moms   FOTO Instagram (1) jpg
Regina Mary, GettyImages jpg
Sofia Ducesa de Huescar și Letizia Foto profimedia jpg
Regele Charles și Regina Camilla, în Franța, pe 22 septembrie (10) jpg
Sarah Ferguson, GettyImages jpg