News

Cele mai scandaloase divorţuri de la Hollywood din toate timpurile

 Elizabeth Taylor şi Richard Burton

Liz Taylor a avut o cariera în film plină de succes, o înclinaţie pentru bijuterii fine şi a fost o femeie de o frumuseţe răpitoare, dar o mare parte a identităţii sale publice va fi pentru totdeauna legată de cele opt căsătorii ale sale, două dintre ele fiind cu acelaşi om, Richard Burton. Actriţa a divorţat de primul ei soţ, Conrad "Nicky" Hilton, după şase luni de la căsătoria cu el, pe fondul acuzaţiilor de abuz. Apoi, desigur, a fost Richard Burton. "Este omul asupra căruia toată lumea îşi concentrează atenţia", spunea Elizabeth. Cei doi s-au întâlnit pentru prima dată pe platourile de filmare în 1963, pe când jucau în "Cleopatra" şi ambii erau angajaţi în căsătorii - Taylor cu cel de-al patrulea soţ - Eddie Fisher pe care i l-a furat prietenei sale Debbie Reynolds, iar Burton cu actriţa Sybil Williams.

Perechea nu a făcut un secret din faptul că a existat atracţie din partea ambilor, încă de la prima vedere: "! Cut", regizorul Joseph L. Mankiewicz a trebuit să strige în mod repetat de mai multe ori, în timpul unei scene în care cei doi se sărutau, deoarece nu se mai puteau separa din îmbrăţişarea lor pasională.

Taylor şi Burton au şocat Hollywoodul, separându-se de soţii lor la scurt timp şi căsătorindu-se în martie 1964. În ciuda unei căsnicii de 10 ani - au divorţat în 1974, după o aventură a lui Burton cu o actriţă mai tânără, căsătoria a fost tot timpul marcată de certuri şi alcoolism.  Borton s-a căsătorit trei săptămâni mai târziu cu actriţa Suzy Hunt, iar Taylor s-a căsătorit şi ea foarte repede cu milionarul John Warner. Chiar şi aşa, Elizabeth şi Richard nu au rămas separaţi pentru mult timp şi s-au recăsătorit în 1975. De data aceasta, uniunea a durat doar câteva luni şi s-a încheiat definitiv în 1976. La mijloc au fost şi alcoolismul, infidelitatea si, probabil, un fel de incompatibilitate, care a rupt relaţia. La scurt timp după moartea lui Burton, în 1984, Taylor a spus reporterilor pe un ton melancolic: "Poate că ne-am iubit prea mult."

Modifică Setările