Cele mai stilate apariţii de la SAG Awards 2018. Ele au întors privirile pe covorul roşu!

22 ianuarie, 2018
sag awards 2018 jpeg

Cea de-a 24-a ediţie a Premiilor Actorilor Americani s-a desfăşurat duminică seara în Los Angeles şi a fost un eveniment cu ocazia căruia au fost premiaţi cei mai buni actori de la Hollywood şi cele mai promiţătoare producţii cinematografice. Pe covorul roşu de la Shrine Auditorium au defilat nume importante din industie, iar actriţele, ca de fiecare dată, s-au pregătit ca la carte pentru a mai marca încă o apariţie demnă de apreciere la această gală.

De la rochii strălucitoare în culori metalice, la ţinute în alb şi negru, iată ce staruri au reuşit să întoarcă privirile pe covorul roşu!

Tracee Ellis Ross

Actriţa din serialul "Black-ish" a făcut furori în rochia cu capă, despicată pe picior. A purtat o creaţie Ralph & Russo asortată cu o pereche de pantofi stiletto de la Christian Louboutin şi o geantă clutch marca Jimmy Choo. Ea a fost Alba-ca-Zăpada, toată în alb, dar o apariţie scoasă din banal cu accesorii colorate.

image

Margot Robbie

Apreciată pentru rolul său din filmul "I, Tonya", Margot Robbie a ieşit în evidenţă pe covorul roşu de la SAG Awards 2018, îmbrăcată într-o rochie preţioasă cu pene şi pietre sclipitoare de la Miu Miu. Bineînţeles, accesorizarea a fost pe măsură, cu bijuterii scumpe de la Tiffany & Co.

image

Allison Janney

Actriţa în vârstă de 58 de ani a plecat acasă cu premiul pentru Cea mai bună actriţă în rol secundar, dar nici apariţia sa de pe covorul roşu nu a fost mai puţin importantă. Allison a ales o rochie lungă, sclipitoare, cu paiete argintii, o creaţie Yanina Couture care i-a venit ca turnată. Pe lângă bijuteriile în aceeaşi nuanţă metalică, vedeta a optat şi pentru un clutch de la Tyler Ellis.

image

Nicole Kidman

Actriţa a luat premiul pentru Cea mai bună actriţă într-un rol principal într-o mini-serie, dar şi apariţia sa de pe covorul roşu a fost una care ar fi putut primi un trofeu. Nicole a strălucit într-o rochie cu paiete maro cu reflexe, cu spatele gol, o ţinută din colecţia Armani Privé care i-a pus în evidenţă formele. Nici bijuteriile scumpe nu au lipsit.

image

Halle Berry

În vârstă de 51 de ani, Halle Berry a reuşit din nou să atragă toate privirile cu un decolteu adânc. Actriţa a strălucit într-o rochie cu pietre şi paiete aurii şi tulle negru, o combinaţie perfectă pentru o apariţie pe covorul roşu. Rochia marca Pamella Roland i-a venit ca turnată, iar bijuteriile Yael Sonia au completat outfitul.

image

Susan Sarandon

Aşa cum ne-a obişnuit, Susan Sarandon a fost strălucitoare la propriu într-o rochie bleumarin, brodată cu paiete, un model Alberta Feretti care i-a pus în evidenţă decolteul generos. Actriţa arată formidabil la cei 71 de ani ai săi, iar apariţia sa a fost lăudată, cu excepţia ochelarilor de soare Moooi x Gentle Monster care, după părerea criticilor de modă, nu aveau ce căuta într-o seară de gală.

image

Felicity Huffman

Actriţa din serialul Neveste Disperate a fost elegantă într-o rochie cu un croi simplu, cu decolteu adânc şi trenă, un model all black.

image

Goldie Hawn

În vârstă de 72 de ani, actriţa a făcut furori pe covorul roşu. Într-o formă fizică de invidiat, Goldie a arătat fabulos în rochie mulată şi cu un umăr gol, într-o nuanţă de albastru ciel, creată de Monique Lhuillie.

image

Reese Witherspoon

Actriţa din Big Little Lies a optat pentru o rochie colorată, de un verde smarald, un model care i-a venit perfect. Cu decolteu adânc şi cu umerii căzuţi, ţinuta tip sirenă de la Zac Posen i-a pus accentuat talia.

image

Mary J. Blige

Rochia creată de Jean Louis Sabaj, cu o mânecă şi o aplicaţie în formă de aripă de înger, o creaţie în alb şi negru, i-a subliniat talia. Accesorizată cu bijuterii David Webb şi pantofi de la Giuseppe Zanotti, Mary a întors privirile.

image

Mandy Moore

A mers la sigur cu o rochie cu un croi simplu, dar într-o culoare puternică. Mandy Moore a optat pentru o creaţie albastru cu sidef de la Ralph Lauren, ţinută accesorizată cu un clutch în aceeaşi nuanţă.

image

 Foto: Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

la marche 3 jpg
oscar 2016 lady gaga taylor kinney jpeg
Florin Ristei Te cunosc de undeva jpg
4 ela34 jpg jpeg
5 al10 jpg jpeg
1 negru21 jpg jpeg
1 andreea80 jpg jpeg
3 sm92 jpg jpeg
1 profimedia 0680528022 jpg jpeg
4 dichi9 jpg jpeg
3 ange jpg jpeg
1 profimedia 0678190295 jpg jpeg
7 corina10 jpg jpeg
1 profimedia 0674040087 jpg jpeg
1 fotojet 20 jpg jpeg
1 ioana ginghina pentru antonia nae jpg jpeg
1 fotojet 26 jpg jpeg
1 sean diddy combs la oscar cu fiica sa chance actrita 9 1 jpg jpeg