Celebrităţi care şi-au distrus singure cariera. Ce au făcut?

12 mai, 2017
buuuuuuuun jpeg

Au dat lovitura, având un succes răsunător, după care au intrat într-un con de umbră. Ce s-a întâmplat cu starurile care ar fi trebuit să se bucure de o carieră îndelungată, dar când colo aproape nimeni n-a mai auzit de ei?  

Michael Richards

image

Rolul din serialul Seinfeld ar fi trebuit să-i asigure o carieră de lungă durată la Hollywood şi asta s-ar fi întâmplat cu siguranţă dacă actorul nu ar fi dat chiar el chix. Din păcate, nu şi-a putut ţine părerile doar pentru el şi, în 2006, şi-a arătat latura rasistă, spre stupoarea tuturor. În timpul unui număr de stand-up, cel care l-a interpretat pe Cosmo Kramer în serialul de mare succes sus amintit s-a luat de un bărbat de culoare din audienţă. “Mi-am cam încheiat socotelile la Hollywood după acel episod. M-a distrus. A fost un răspuns egoist din partea mea, am luat-o prea personal, când, de fapt, ar fi trebuit să zic: ‹Da, ai dreptate, nu sunt deloc amuzant. Mai bine mă duc acasă şi mai lucrez puţin la numărul meu şi revin mâine seară pe scenă.› Şi trebuia s-o şterg atunci, dar ştiţi cum e, a fost o seară din aceea în care pur şi simplu nu renunţi…”, a povestit cu regret Richards.

Jennifer Grey

image

Şi în cazul actriţei din Dirty Dancing ar fi trebuit să existe o carieră îndelungată după rolul pe care l-a avut într-unul dintre cele mai emblematice filme de la sfârşitul anilor ’80, de fapt din istoria cinematografiei. Când colo, ce a făcut Baby din Dirty Dancing? O rinospastie care i-a schimbat atât de mult fizionomia, încât nimeni n-a mai recunoscut-o după operaţie. Şi, după cum bine ştim, imaginea e totul la Hollywood! “Am intrat în sala de operaţii o vedetă şi am ieşit din ea o anonimă. Aveam senzaţia după aceea că sunt invizibilă”, spune actriţa.

Charlie Sheen

image

A avut una dintre cele mai publice căderi nervoase din istoria Hollywoodului, aşadar e destul de greu să alegem un singur moment care să-i fi distrus cariera. Totuşi, dintre toate nefăcutele actorului, există una care se diferenţiază de celelalte prin gravitate şi consecinţele pe care le-a adus în viaţa fostului star din Doi bărbaţi şi jumătate. În 2015, a spus întregii lumi că are virusul HIV, dar că şi-a informat cele peste 200 de foste iubite ale lui despre acest lucru. La scurt timp, Bree Olson, una dintre fostele lui iubite şi fost star porno, a făcut public faptul că ea n-a aflat de boala lui Charlie decât după declanşarea scadalului în presă. Ei i s-au mai alăturat vreo 10 femei, de asemenea indignate că n-au ştiut de virusul pe care e posibil să-l şi luat şi ele de la Sheen. Auci! Cine să mai aibă încredere în el şi să-l întâmpine cu braţe deschise pe platourile de filmare?

Ryan Lochte

image

Faimosul atlet speră să revină spectaculos în 2020, la Jocurile Olimpice, după scandalul în care singur s-a băgat. Sportiv de mare succes, Ryan câştiga milioane de dolari din sponsorizări, însă firmele n-au mai fost aşa de generoase după ce înotătorul a minţit. Lochte a declarat că el şi colegii lui au fost jefuiţi şi ameninţaţi cu arma în timp ce se aflau la JO, în Rio de Janeiro. După ce s-a făcut mare tam-tam în urma declaraţiilor sale, sportivul a recunoscut că e o mare exagerare şi că era, de fapt, băut în momentul cu pricina. Să te mai miri că branduri precum Speedo şi Ralph Lauren şi-au retras sponsorizările?!

Stephen Collins 

image

Îl ştim cu toţii din serialul 7th Heaven, în care juca rolul unui preot, capul unei familii numeroase şi foarte la locul ei. În realitate, viaţa actorului este foarte diferită de cea a personajului care i-a adus notorietatea. Poliţia din New York a făcut cunoscut faptul că deţine o înregistrare în care actorul a recunoscut că a întreţinut, în trecut, relaţii intime cu copii. Inutil să mai spunem că pedofilia sa i-a adus sfârşitul în Cetatea Filmului, nu?



Recente pe Ok! Magazine

Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG