Celebrităţile care au dezamăgit la capitolul performanţe sexuale

25 mai, 2020
1 jelo jpg jpeg

La o primă aruncătură de pleoapă, îţi dau impresia că au făcut un pact cu seducţia, dar amele pe care le folosesc în pat nu sunt pe gustul partenerilor. Ce mai încolo şi în încoace, şi vedetele dau rateuri în dormitor. Iată câteva exemple!

Angelina Jolie

Angelina Jolie era văzută ca una dintre cele mai sexy femei din lume, ba chiar se zicea că e un pic ciudată în pat. Probabil pentru că odată a făcut sex într-o limuzină cu fostul soţ, Billy Bob Thornton, în timp ce mergeau către o festivitate de premiere. Se pare că această emoţie nu a durat mult timp pentru Thornton, care a avut doar cuvinte dure pentru fosta sa soţie. El a reuşit să spulbere visele bărbaţilor de pretutindeni după ce i-a criticat abilităţile lui Jolie în dormitor. „Uneori, poţi să fii cu cea mai sexy persoană din lumea, dar să ai senzaţia că faci sex cu canapeaua”, spunea el.

5 angelina3 jpg jpeg

Katy Perry 

Nici Katy Perry nu a fost scutită de bârfe. Despre cântăreaţă s-a spus că nu este chiar atât de grozavă în pat, mai ales după ce fostul ei soţ, Russell Brand, a ieşit practic şi a umilit-o în mod public cu câteva observaţii de culoare. Brand nu a fost deloc un deloc un gentleman când a recunoscut în timpul unui stand-up că încerca să se gândească la altă femeie când face sex cu artista.

9 per jpg jpeg

Bradley Cooper

Bradley Cooper a fost numit cândva  cel mai sexy bărbat în viaţă, dar fostele iubite spun despre actor că este de-a dreptul plictisitor în dormitor. Ba mai mult, Jennifer Lawrence mărturisea că Bradley îşi pierde magia când începe să transpire din cap până în picioare.

7 brad jpg jpeg

Maria Sharapova

Maria Sharapova era considerată un devărat simbol sexual. Adam Levine de la Maroon 5 a spulberat însă toate miturile când a vorbit presei despre întânirile sexuale cu vedeta din tenis, care în ochii lui au fost extrem de dezamăgitoare. Levine a spus că şi el, ca şi alţi bărbaţi, a crezut că Maria este genul care ţipă în pat, dar realitatea a fost alta. „Nu ar face niciun zgomot în timpul sexului  Doar stă acolo întinsă, ca o broască moartă. S-a înfuriat chiar că am început să gem, a spus că „i-am distrus concentrarea”, a mărturisit artistul.

8 maria3 jpg jpeg

Charlie Sheen

Charlie Sheen şi-a dobândit reputaţia de băiat rău., asta după ce a început să se vadă cu femei care lucrează în industria sexului. Ba mai mul,  actorul s-a întâlnit cândva cu două vedete porno în acelaşi timp, iar asta i-a făcut pe mulţi să presupună că Sheen este un aventurier sexual. Cu toate astea, Charlie nu este nici pe departe amantul ideal. Se pare că una dintre fostele sale partenere de viaţă se plângea că era extrem de egoist în pat şi nu-i păsa de plăcerea ei.

10 shan jpg jpeg

Jennifer Aniston 

Jennifer Aniston a fost întotdeauna o persoană retrasă. Artista dă interviuri, dar vorbeşte rar despre viaţa ei amoroasă, cu excepţia cazului în care discuţia se îndreaptă către Brad Pitt şi Angelina Jolie. Din păcate pentru Jennifer, foştii ei iubiţi au nu sunt aşa de reţinuţi. O persoană din anturajul ei a confirmat că Aniston este „rece” în pat şi nu pare să se bucure atât de mult de o partidă de sex . Actriţa are şi momemte când găseşte câte o scuză pentru a evita prestaţia din dormitor.

3 jen1 jpg jpeg


Recente pe Ok! Magazine

Lucien Laviscount și Shakira, Profimedia (3) jpg
FotoJetGillian jpg
Paris Prince și Blanket Jackson GettyImages 2117918841 jpg
Salma Hayek și Valentina Paloma Pinault la Oscaruri, Getty (3) jpg
4 arnold schwarzenegger jpg jpeg
Shakira, GettyImages 2103262299 jpg
cameron diaz mama 51  jpg
FotoJetKateșiCatherine jpg
Shannen Doherty Kate Middleton jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, Getty Images (4) jpg
Dan Negru, Florin Piersic, Leon Dănăilă jpg
Michelle Pfeiffer, Getty jpg
Kathy Hilton Paris și Nicky (2) png
FotoJetKate Piers jpg
supermodele de altădată jpg
Andra și invitații săi în concertul Tradițional, Arhivă personală jpg
Emmanuel Macron   Soazig de la Moissonniere (2) jpg
andreea marin 1024x567 1 jpg