Celine Dion a purtat una dintre cele mai cunoscute bijuterii din lume! S-a întâmplat în 1998 şi 2019

2 iunie, 2020
7 celine dion bijuterii 3 jpg jpeg

Celine Dion este de ani la rând în lumina reflectoarelor. Celebra artistă s-a îndrăgostit de o bijuterie memorabilă, şi-a făcut o replică şi o poartă tot mai des. 

Cu siguranţă vă amintiţi de celebra bijuterie din filmul Titanic. Despre ea este vorba, despre colierul cu pandantiv în formă de inimă, cu o piatră preţioasă albastră, înconjurată de diamante.

Iniţial, bijuteria superbă din filmul Titanic a fost doar un fragment din scenariul uimitoarei poveşti, o bijuterie ficţională realizată din zirconiu şi aur alb. În film, diamantul a fost iniţial deţinut de Louis XVI, după care a fost tăiat în formă de inima după Revoluţia Franceză. Conform scenariului, diamantul fusese ultima dată achiziţionat cu o săptămâna înainte de urcarea pe Titanic.

În realitate, un cunoscut bijutier pe nume Harry Winston a decis să facă o replică veritabilă a falsei bijuterii, la scurt timp după apariţia pe ecrane a filmului. Colierul a fost reprodus în detaliu, de această dată cu ajutorul unui veritabil diamant albastru de 15 karate. Cea mai impresionantă apariţie a bijuteriei a fost în anul 1998, când Celine Dion a avut onoarea de a o purta la decernarea Academy Awards, devenind astfel una dintre cele mai scumpe piese de bijuterii purtate vreodată pe covorul roşu. Priviţi apariţia în galeria foto. 

Iată că artista s-a îndrăgostit de această bijuterie intitulată Heart of the Ocean şi şi-a făcut o replică, bineînţeles, nu una aşa de valoroasă. A apărut în repetate rânduri în anul 2019 cu această bijuterie la gât. 

2 celine dion bijuterii 2 jpg jpeg

Foto: Pinterest, Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

la marche 3 jpg
oscar 2016 lady gaga taylor kinney jpeg
Florin Ristei Te cunosc de undeva jpg
4 ela34 jpg jpeg
5 al10 jpg jpeg
1 negru21 jpg jpeg
1 andreea80 jpg jpeg
3 sm92 jpg jpeg
1 profimedia 0680528022 jpg jpeg
4 dichi9 jpg jpeg
3 ange jpg jpeg
1 profimedia 0678190295 jpg jpeg
7 corina10 jpg jpeg
1 profimedia 0674040087 jpg jpeg
1 fotojet 20 jpg jpeg
1 ioana ginghina pentru antonia nae jpg jpeg
1 fotojet 26 jpg jpeg
1 sean diddy combs la oscar cu fiica sa chance actrita 9 1 jpg jpeg