Cerceii cu perlă ai Elenei Lupescu valorează peste 600.000 de euro

26 aprilie, 2012
article 0 12bd6864000005dc 806 306x423 jpeg

Astăzi are loc licitaţia de la Salisbury, în cadrul căreia vor fi prezentaţi şi cerceii cu perlă primiţi în dar de Elena Lupescu de la regele Carol al II-lea al României.

Astăzi are loc licitaţia de la Salisbury, în cadrul căreia vor fi prezentaţi şi cerceii cu perlă primiţi în dar de Elena Lupescu de la regele Carol al II-lea al României. Carol al II-lea al României i-a oferit Elenei Lupescu, amanta şi mai apoi soţia sa, o pereche de cercei cu perlă, într-una dintre călătoriile lor în Europa. Perlele sunt considerate extrem de mari şi remarcabile prin forma şi culoarea lor - albe cu irizaţii pale în roz şi albastru. Consideraţi timp de 35 de ani pierduţi, cerceii au fost descoperiţi recent şi scoşi la licitaţie, având preţul estimat de peste 600.000 de euro.

image

Se pare că Elena Lupescu i-a oferit, la moartea sa, în 1977, unei prietene britanice care locuia, ca şi Lupescu, în Portugalia. Femeia i-a considerat însă mult prea pretenţioşi şi nu i-a purtat niciodată, lăsându-i la păstrare într-un sertar.

Abia după moartea sa, cerceii au atras interesul nepoţilor săi. Aceştia i-au scos din cutia de bijuterii uitată în sertarul mătuşii lor şi i-au dus la un expert care le-a spus adevărata valoare a bijuteriilor e de peste 600.000 de euro.

image

Expertul, care s-a ocupat de organizarea licitaţiei, susţine că descoperirea acestei perechi de cercei este cel mai important moment al carierei sale de peste 35 de ani şi că sunt, fără îndoială, cele mai preţioase bijuterii de care s-a ocupat.

Foto: Daily Mail



Recente pe Ok! Magazine

Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti, Profimedia jpg
Lucien Laviscount și Shakira, Profimedia (3) jpg
FotoJetGillian jpg
Paris Prince și Blanket Jackson GettyImages 2117918841 jpg
Salma Hayek și Valentina Paloma Pinault la Oscaruri, Getty (3) jpg
4 arnold schwarzenegger jpg jpeg
Shakira, GettyImages 2103262299 jpg
cameron diaz mama 51  jpg
FotoJetKateșiCatherine jpg
Shannen Doherty Kate Middleton jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, Getty Images (4) jpg
Dan Negru, Florin Piersic, Leon Dănăilă jpg
Michelle Pfeiffer, Getty jpg
Kathy Hilton Paris și Nicky (2) png
FotoJetKate Piers jpg
supermodele de altădată jpg
Andra și invitații săi în concertul Tradițional, Arhivă personală jpg
Emmanuel Macron   Soazig de la Moissonniere (2) jpg