Charles şi Camilla, 15 ani de căsătorie şi o viaţă de iubire interzisă

9 aprilie, 2020
1 untitled jpg jpeg

În urmă cu 15 ani, pe 9 aprilie 2005, Charles îşi lega destinul de cel al marii lui iubiri. Şi o făcea oficial, în faţa unei lumi întregi.

Multe s-au întâmplat de-atunci, însă, în fiecare an, pe această data, nu putem să nu ne amintim de una dintre cele mai frumoase şi controversate poveşti de dragoste din lume, cea a lui Charles şi a Camillei. Aşa cum putem observa din fotografia aniversară postată ieri de biroul lor de presă, cei doi încă sunt fericiţi împreună. În fotografia respectivă, realizată la începutul acestei săptămâni, Charles şi Camilla apar pe veranda casei lor de pe domeniul Balmoral din Scoţia, împreună cu cei doi câini ai lor, iar Charles pare că şi-a revenit complet după ce a fost infectat cu virusul Covid-19. Ce exemplu mai bun că Prinţul Charles e făcut dintr-un material special decât cel că, la cei 71 de ani ai săi, moştenitorul s-a vindecat de Coronavirus după doar şapte zile?

2 1153634027 jpg jpeg

Charles şi soţia sa se pregătesc pentru cel mai important moment din viaţa lor, unul care le va încununa frumos povestea de dragoste: preluarea coroanei de la Elisabeta a II-a. Din păcate, o vor găsi şubrezită din cauza scandalurilor continue de la curte şi a stresului prin care a trecut această instituţie în timpul pandemiei. Până la urmă, întreaga poveste de dragostea celor doi n-a fost decât unul dintre numeroasele scandaluri de la Casa Regală, acum uitat şi iertat. Pe Camilla o cunoaştem astăzi ca fiind respectabila Ducesă de Cornwall, însă mare parte din viaţa ei a defilat cu eticheta de a treia persoană din mariajul lui Charles cu Diana. Într-un fel, e de admirat cum iubirea lor a rezistat unor mariaje cu persoane diferite, ştirilor neplăcute din tabloide şi tragediilor, pentru ca, patru decenii mai târziu, cei doi să se găsească în postura de soţ şi soţie care urmează să devină suveranii celui mai important regat din lume.

Te invităm, aşadar, să răsfoieşti filele acestei relaţii care a zguduit, la vremea ei, regatul britanic.

1970

Prinţul Charles o întâlneşte pentru prima dată pe Camilla Shand la un meci de polo organizat la Windsor. A fost dragoste la prima vedere, iar cei doi au început să iasă împreună la puţin timp după ce au făcut cunoştinţă.

9 gettyimages 3399121 jpg jpeg

1973

Cu toate acestea, trei ani mai târziu, în luna iulie, Camilla îi spune „Da“ lui Andrew Parker Bowles, locotenent în armata britanică şi fost iubit al Prinţesei Anne, sora lui Charles. Apropiaţii Camillei mărturisesc că aceasta avea ca scop cucerirea unui soţ bogat. Camilla îşi dorea să se distreze, dar, în acelaşi timp, voia şi să se mărite bine, deoarece acest lucru înseamna culmea distracţiei pentru ea.

4 profimedia 0017707023 jpg jpeg

1977

Nici Prinţul Charles nu stă degeaba şi începe o idilă cu sora mai mare a Prinţesei Diana, Lady Sarah McCorquodale. Cu această ocazie, moştenitorul coroanei o întâlneşte şi pe Lady Diana Spencer, o adolescentă de 16 ani care îi suscită interesul. Atât de mult încât, trei ani mai târziu, în 1980, Charles pune punct relaţiei cu Sarah şi începe s-o curteze pe frageda Diana. Chiar dacă au fost rivale la inima lui Charles, cele două surori au rămas în relaţii bune, Sarah declarând, peste ani, că ea a jucat rolul lui Cupidon în ceea ce-i priveşte pe cei doi.

1981

Charles pare că se grăbeşte cu propriul lui mariaj. Pe 29 iulie, la Catedrala St. Paul din Londra, are loc cea mai memorabilă nuntă regală din toate timpurile, o ceremonie de basm. În audienţă s-a aflat şi Camilla, invitată la nuntă în ciuda faptului că Diana a cerut ca fosta ei rivală să nu fie prezentă. Din păcate pentru Prinţesa Inimilor, pe atunci doamna Parker Bowles nu avea doar statutul de prezenţă inoportună la evenimentele regale, ci şi în patul de acum amantului Charles.

4 printesa diana si printul charles gettyimages 52101541 jpg jpeg

1989

Conform biografului Prinţesei Diana, Andrew Morton, aceasta ar fi confruntat-o, la o petrecere, pe amanta soţului ei. „Camilla, ştiu foarte bine ce se întâmplă între tine şi Charles. Nu m-am născut ieri!“ Atacată în felul acesta, Camilla a dat următorul răspuns: „Ai primit tot ce ţi-ai dorit vreodată. Toţi bărbaţii din lumea asta s-au îndrăgostit de tine şi ai doi copii frumoşi. Ce-ţi doreşti mai mult?“. Replica Dianei? „Îl vreau pe soţul meu.“

1992

În noiembrie 1992, Palatul ia foc din cauza scandalului Camillagate. Înregistrări ale conversaţiilor intime dintre Charles şi Camilla, cu celebra replică a prinţului, cum c-ar vrea să fie tamponul amantei lui, sunt publicate în presa tabloidă. O lună mai târziu, premierul John Major anunţă separarea Prinţilor de Wales. Doi ani mai târziu, Charles mărturiseşte că i-a fost infidel Dianei, şi asta chiar într-un interviu televizat, însă doar atunci când a devenit clar că mariajul lui a ajuns într-un punct final.

1995

Un alt divorţ este anunţat public, cel dintre Camilla şi soţul ei, Andrew. Cei doi trăiau, deja, separat de doi ani, iar motivul rupturii este pus pe seama faptului că au puţine lucruri în comun. Nicidecum adulterul. Diana nu se lasă mai prejos şi declară, tot într-un interviu, că a călcat şi ea strâmb. Cea mai cunoscută aventură a acesteia este cea cu James Hewitt, un cunoscut jucător de polo, despre care mulţi au presupus că este adevăratul tată al lui Harry.

1998

La un an după moartea tragică a fostei sale soţii, Diana, într-un accident de maşină la Paris, Charles îşi ia inima în dinţi şi o prezintă pe Camilla, în mod formal, fiilor săi, William and Harry. Este perioada în care Charles şi Camilla încearcă să-şi ţină relaţia cât mai departe de ochii publicului, pentru a nu pune şi mai mult gaz pe focul furiei britanicilor.

5 profimedia 0016372327 jpg jpeg

1999

Un an mai târziu, Charles şi Camilla îşi fac curaj şi apar pentru prima dată, voit, în public, la ziua de naştere a surorii ei, aniversată la Hotelul Ritz din Londra. Amorezii sosesc la petrecere separat, la două ore diferenţă unul după altul, dar pleacă împreună de la eveniment. Din păcate pentru ei, fotografii, jurnaliştii şi chiar şi oamenii simpli se aşteaptau la asta şi s-au strâns pe străzile din jurul hotelului pentru a-i zări împreună pe cei despre care ştiau doar din zvonuri. Relaţia lor era, aşadar, confirmată public.

10 gettyimages 76047310 jpg jpeg

2005

În luna februarie a anului 2005, Prinţul Charles şi fosta lui amantă îşi anunţă logodna, chiar dacă supuşii britanici nu sunt încă pregătiţi să accepte oficializarea unei relaţii cu femeia care a făcut-o pe Diana să sufere. Ştiind asta, cei doi n-au mers până într-acolo încât să facă nuntă, ci s-au căsătorit doar civil, pe 9 aprilie, la Castelul Windsor. Interesant e că, la ceremonie, au participat şi fostul soţ al Camillei, Andrew Parker Bowles, împreună cu cea de-a doua soţie a lui (foto dreapta). În schimb, Regina şi Prinţul Philip au lipsit de la nuntă, însă au fost prezenţi la recepţia de după eveniment şi în poza oficială.

Foto: Getty Images, Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

FotoJet Meghan și gemul jpg
Kate și Carole Middleton  jpg
FotoJet Maxima jpg
Prințesa Charlotte și Prințul Louis profimedia 0867105943 jpg
Printul Christian al Danemarcei la majorat   Casa Regala daneza (4) jpg
Charlene și Albert de Monaco împreună cu copiii în Germania, la Hamburg, Foto GettyImages (9) jpg
Regele Charles  foto   GettyImages jpg
Meghan Markle Regele Charles jpg
Prințul William Foto Getty images jpg
Kate Middleton în alb, Profimedia jpg
Regele Frederik și Regina Mary, portret de gală PNG
Majestatea Sa Margareta și Principele Radu în vizită la comunitățile dunărene   FOTO Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale (5) jpeg
Meghan Markle în doliu, Profimedia jpg
Printesa Beatrice   GettyImages 1251110853 jpg
Prințul Archie și Prințesa Lilibet jpg
Samuel Chatto, nepotul Prințesei Margret, s a apucat de olărit   Instagram 7 (4) jpg
Regina Letizia Regele Felipe profimedia 0867585293 jpg
Sophie, Ducesa de Edinburgh, Profimedia (1) jpg