Chef Florin Dumitrescu începe lupta cu kilogramele în plus

10 august, 2017
Chef Florin Dumitrescu slabit jpeg

Intrigat de faptul că prietenul său, Cătălin Scărlătescu, a reuşit să slăbească în timp record şi să ajungă chiar mai suplu decât el, Florin Dumitrescu s-a ambiţionat şi vrea să-şi reintre în formă.

image

Chefii Bontea, Dumitrescu şi Scărlătescu au început filmările pentru cel de-al patrulea sezon „Chefi la cuţite” difuzate pe Antena  1. Din toamnă, miza noii ediţii se dublează  în urma provocării lansate de Gina încă de sezonul trecut, de a pierde kilograme şi de a intra într-o formă fizică de invidiat. Fiecare dintre cei trei simpatici bucătari a câştigat deja câte o dată competiţia din faţa camerelor de filmat, însă de data aceasta Cătălin Scărlătescu pare să aibă un avans considerabil în ceea ce priveşte lupta kilogramelor în plus, pentru că revine cu o apariţie spectaculoasă.

La sfatul medicilor, Cătălin Scărlătescu a slăbit radical.

Colegii lui de platou nu se lasă mai prejos, iar cel care ia  în serios misiunea unui trup armonios este chef Florin Dumitrescu. Acesta a început de curând o dietă proprie, în care renunţă la tentaţiile culinare cu care este obişnuit în favoarea unui singur fel de mâncare, alternat la trei zile.

Aşa se face că acesta se supune unui tratament ,,la cuţite”, în care unicul aliment permis în primele zile a fost salata de varză. În continuare, se pare că orezul va câştiga teren, înlocuind atât delicioasele ouă benedict de la micul dejun, cât şi coastele de porc aromatizate în cele mai delicioase sosuri de la ora prânzului. Unde mai pui că desertul este ca şi inexistent, iar Florin Dumitrescu va trebui să îşi îndulcească zilele cu succesul indicat de acul cântarului.

"Eu am ales să urmez regimul acesta pentru a da jos câteva kilograme şi pentru a-mi demonstra că exista viaţă şi fără unt, cartofi prăjiţi, burgeri şi deserturi cu multă ciocolată!", spune acesta, în timp ce le dezvăluie fanilor că în ciuda restricţiilor culinare, se simte mai bine ca oricând.

image


Recente pe Ok! Magazine

Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG
Michael Douglas Zeta Jones GettyImages 1490705108 jpg
John Travolta și Kelly Preston, GettyImages (2) jpg
vedete la deschiderea VS jpg
Roberto Cavalli a murit   pagina oficiala jpg