Cher a dat-o în judecată pe văduva lui Sonny Bono, acuzând-o că i-a furat bani!

15 octombrie, 2021
6 sonny bono deschidere jpg jpeg

Pentru Cher acesta părea un capitol de mult încheiat: ea a divorţat de Sonny Bono în 1975, iar fostul ei soţ a decedat în 1998, în urma unui accident la schi. Care este motivul pentru care Cher vrea ca, la 75 de ani, să se lupte în justiţie cu cea care a fost ultima soţie a lui Sonny?

Sonny Bono a avut o viaţă complexă, iar de la showbiz şi muzică, aşa cum s-a lansat, a trecut la politică. A fost însurat de patru ori, iar cea din urmă soţie a lui, Mary, în vârstă de 59 de ani acum, activează şi ea în acelaşi domeniu în continuare - este membru al Partidului Republican şi face parte din Congresul Statelor Unite, fiind mama a doi copii din căsnicia cu Sonny - fiul Chesare, de 33 de ani, şi fiica Chianna, de 30 de ani. Altfel spus, Mary are o imagine cât se poate de sobră, iar aria ei de lucru nu-i permite asemenea probleme în justiţie. Dar Cher este hotărâtă să se dueleze cu ea la tribunal, cerându-i despăgubiri de 1,3 milioane de dolari. Mai exact, Cher îi impută acesteia faptul că a privat-o de drepturile de autor pe care ar fi trebuit să le încaseze de pe urma pieselor compuse şi lansate de ea împreună cu Sonny, printre acestea hituri precum "I Got You, Babe". Cher susţine că, la divorţul din 1978, ea şi Sonny au stabilit foarte clar că urmau să împartă 50-50 acele drepturi - dar la moartea lui, în 1998, Mary a intervenit abuziv, excluzând-o pe Cher şi însuşindu-şi toate drepturile. De celalată parte, însă, Mary susţine că tot ce a făcut se încadrează în limitele legii.



Recente pe Ok! Magazine

Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg