Dosarele VIP

Cher (75), amintiri din copilărie: „Îmi legam talpa încălţărilor cu sfoară, mâncam câte o conservă pe săptămână...”

Cher (75), amintiri din copilărie: „Îmi legam talpa încălţărilor cu sfoară, mâncam câte o conservă pe săptămână...” camera-retro icon Vezi galeria 10 poze

Când Madonna şi Jennifer Lopez de-abia gângureau sau nici măcar nu se născuseră, cea dintâi Zeiţă Pop îşi lansa deja cariera de un răsunător succes. Iar, la 75 de ani, continuă să facă ceea ce nici puştoaicele de 20 de ani nu reuşesc, vorba ei.

Pe 20 aprilie, Cher a împlinit 75 de ani. Greu de crezut, având în vedere că nicio imperfecţiune fizică nu-i dă de gol vârsta şi nici măcar pandemia n-a reuşit s-o încetinească din verva obişnuită. După anularea concertelor din Las Vegas, încă din martie anul trecut, artista s-a menţinut ocupată înregistrând piese noi, salvând elefanţi şi gorile de prin toate cotloanele mizere ale lumii şi fiind mai activă politic şi social ca niciodată. „Mă testez pentru COVID tot timpul”, ţine să le precizeze celor de la People. „Purtăm măşti, stăm la distanţă unii de alţii. Trebuie să am mare grijă de mama (n.r. care face 95 de ani în iunie), plus că şi eu am astm şi tot felul de alte probleme de sănătate...” În ciuda riscurilor la care ea şi familia ei sunt expuşi, Cher nu s-a închis în casă, dimpotrivă.

A înregistrat o melodie pentru campania lui Joe Biden, şi-a împrumutat vocea unui nou film pentru copii, Bobbleheads: The Movie, şi a reuşit să-l transfere pe bietul Kaavan, „cel mai însingurat elefant din lume”, dintr-o grădină zoologică din Pakistan, unde a stat ani de zile singur, într-un sanctuar din Cambodgia, în care şi-a făcut deja prieteni. Activistă înfocată şi co-fondatoarea organizaţiei non-profit Free The Wild, Cher încearcă s-o elibereze acum pe gorila Bua Noi dintr-o grădină zoologică aflată într-un mall thailandez. „Nu mă gândeam să am atâta activitate într-o perioadă în care nu susţin niciun concert. Dintr-o dată, m-am trezit făcând tot felul de lucruri. Nu le-am planificat, s-au întâmplat pur şi simplu.”

Întrebată dacă nu cumva multitudinea de operaţii estetice pe care şi le-a făcut i-a prelungit cariera şi, implicit, timpul petrecut în lumina reflectoarelor, deţinătoarea unui Oscar şi a trei Globuri de Aur a răspuns: „Nu te plăteşte nimeni doar ca să se uite la tine. Trebuie să faci ceva. Iar vocea mea sună mai bine ca niciodată acum. În plus, am muncit toată viaţa ca să-mi menţin trupul în formă. Sunt fete de 20 de ani care nu pot face ce fac eu!”, a spus lucrurilor pe nume singurul artist din istorie care s-a aflalt în topul Billboard timp de şase decenii consecutive.

Cherilyn Sarkisian, pe numele ei adevărat, a avut de mică o viaţă ca-n filme.

 

Modifică Setările