Chiar a ajuns la medic după ce a fost 10 sezoane dr. Yang în ”Anatomia lui Grey”. Cât de ”şifonată” a părăsit serialul de mega succes Sandra Oh

Actualizat:
1 sandra oh2 jpg jpeg

Câte probleme a avut Sandra Oh după rolul dr. Yang din ”Anatomia lui Grey”, care i-a adus celebritatea: ”A fost traumatizant”

Sandra Oh nu a digerat prea bine succesul adus de mega producţia de succes ”Anatomia lui Grey”. După ce a jucat în zece sezoane ale celebrului serial despre medici, ea a ajuns pe bune la medic.

Actriţa de origine canadiană, în vârstă de 50 de ani a vorbit la “Sunday Today” cu Willie Geist despre tot ce a însemnat ”Grey’s Anatomy” în viaţa sa.

Cine s-ar fi gândit că doctorul cu sângele cel mai rece din serial ar putea avea atâtea probleme? Oh a dezvăluit că a fost nevoie de multă terapie după experienţa pe care o numeşte ”traumatică”.

Chiar dacă rolul dr. Cristina Yang a înregistrat un mega succes: câteva nominalizări Emmy şi un premiu Golden Globe, ea şi-a anunţat plecarea în 2014.

”Îţi spun sincer, a fost traumatizant”, a mărturisit Oh. ”Spun asta cu referire strictă la repercusiunile legate de intimitate şi viaţă privată. Când ieşi din anonimat, e nevoie de abilităţi complexe pentru a nu-ţi pierde minţile. Am trecut prin toate etapele: nu am mai ieşit în oraş, m-am ascuns în restaurante, până la gestionarea situaţiei, a atenţiei, a aşteptărilor şi neapărat decizia de a nu-mi pierde identitatea, de a reuşi să fiu eu însămi”, a adăugat Sandra Oh.

Pentru a putea face faţă celebrităţii aduse de serial, actriţa a apelat la ajutor medical specializat pe probleme mentale. ”Nu glumesc, sănătatea mentală este foarte importantă. Trebuie să lucrezi să-ţi găseşti calea, să rămâi ancorat în tine. Şi de multe ori, asta înseamnă să înveţi să spui nu”, explică actriţa, ca un om ce s-a confruntat cu această situaţie.

Chiar dacă fanii încă mai cer o apariţie a dr. Yang în serial, ca oaspete, Sandra Oh spune că nu ar mai reveni niciodată în acel platou. Vedeta asiatică e decisă: ”Am plecat din pielea acelui personaj”.

Interesant cum nu mai rezonează acum cu un rol care i s-a potrivit mănuşă, iar toate astea nu fac decât să-i întristeze pe fanii ”Anatomia lui Grey”.

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Prințul Jacques, Prințesa Gabriella și mama lor, Prințesa Charlene   profimedia 1131141093 jpg
Alessandra Ambrosio, Stella Maxwell, Faretta Radic, Alana Lucio, Emi Renata Sakamoto la Veneția   profimedia 1130464066 jpg
Sydney Sweeney și Scooter Braun   FOTO Profimedia jpg
Warren Beatty  profimedia 0379021527 jpg
George Clooney și Amal Clooney la Festivalul de Film de la Veneția 2026   GettyImages 2293216311 jpg
Nicole Kidman în Versace, Profimedia (2) jpg
Tiphaine Auzière, fiica lui Brigitte Macron (10) jpg
Sandra Mutu, prezentatoare la Antena Stars
Theodora Brody, Vlad Ivanov și Chris Simion în proiectul Întâlniri cu Oameni‑Păsări – esențe de zbor  Facebook jpg
image jpeg
Ninon de Lenclos, Profimedia (2) jpg
Adela Popescu și Ada Condeescu la botezul Ninei, mezina Laurei Cosoi   Facebook jpg
FotoJet (82) jpg
Ben Affleck foarte slab profimedia 1125841380 jpg
FotoJet (82) jpg
Adina Buzatu (49 de ani) știe câte sacrificii face o femeie ca să intre în rochia mult dorită
Claudia Schiffer jpg
Paula Seling martie 2026   facebook 2 jpg